Viceprimarul Dragoș Ștefan a fost ales, vineri seara, președinte al municipalei ALDE Bacău, pe care până acum a condus-o interimar. Ștefan nu a avut contracandidat și a obținut 100% dintre cele 322 voturi ale delegaților la Adunarea Generală ALDE. Odată cu președintele, au fost aleși tot fără emoții 7 vicepreședinți și ceilalți membri ai noului Birou Politic Executiv.
La prezidiu, au luat loc deputatul Constantin Avram, președintele organizației județene a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul, Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, Adrian Popescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, Vasile Humulescu, secretar al organizației.
Vorbitorii au lăudat activitatea lui Dragoș Ștefan, dar au subliniat că municipala ALDE este sub rezultatele partidului pe județ. La alegerile locale din 2016, municipiul a obținut 6,7%, iar județul s-a apropiat de 12%.
„În alte zone din județ, avem rezultate frumoase, organizația municipală Bacău este cea mai importantă numeric, a crescut în trendul partidului la nivel național”, a declarat ministrul Viorel Ilie, ales primar în Moinești la localele din 2016 și senator la parlamentarele care au urmat.
„E nevoie să ne punem mințile la un loc, pentru a câștiga locul meritat de partidul nostru. Depinde de noi, de încrederea pe care o avem în liderii partidului. Președintele (Călin Popescu Tăriceanu – n.n.) este singurul om de stat în care avem încredere pentru alegerile prezidențiale”, a declamat secretarul de stat Gheorghe Popa.
Adrian Popescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, a afirmat că „pentru un partid nou, faptul că a intrat în Consiliul Local, Consiliul Județean și Parlament este o performanță deosebită” și și-a exprimat convingerea că la alegerile din 2020 „ne vom duce spre 20% în municipiul Bacău”.
Deputatul Constantin Avram, președintele organizației județene ALDE Bacău, a vorbit despre faptul că „noul Birou Politic va avea de înfruntat provocări uriașe” și a recomandat organizației municipale să întărească organizațiile din secțiile de votare. De asemenea, Avram a susținut că „Tăriceanu este singurul prezidențiabil, pentru că are cele 3 avantaje: politic, profesional și cel al experienței”.
Noilor intrați în partid și în conducerea municipalei ALDE, deputatul Constantin Avram le-a mai spus: „Veți deveni oameni politici numai când veți ști să faceți pentru alții mai mult decât pentru voi”.
„Împreună vom reuși în 2020 un rezultat care să ne permită guvernarea în municipiul Bacău. Eu și echipa mea suntem prietenii băcăuanilor și în 2020 vom avea cele mai bune soluții pentru municipiul Bacău”, a declarat Dragoș Ștefan, după ce a fost ales președinte.
„Orașul nu arată chiar cum trebuie”
La conferința de presă ce a urmat Adunării Generale, conducerea ALDE a precizat că partidul își propune să obțina minimum 15% în municipiul Bacău și cel puțin 20% în județ.
„Atacăm electoratul indecis”, a preconizat deputatul Constantin Avram. Despre relația cu PSD Bacău, președintele organizației județene a spus că în general e bună și s-a reușit păstrarea majorităților constituite după alegerile din 2016. „Am depășit excepțiile, neînțelegerile. Noi trebuie să dovedim că suntem parteneri corecți”, a declarat deputatul Avram.
În acest moment, nu s-au desemnat candidații, urmând ca în anul alegerilor să se facă o cercetare sociologică, pentru a-i alege pe cei mai bine plasați în ochii electoratului.
Referitor la bilanțul administrației PSD-ALDE din municipiul Bacău, viceprimarul Dragoș Ștefan a declarat că în campania electorală următoare își va asuma și reușitele, și nereușitele din această perioadă.
„Orașul nu arată chiar cum trebuie. Din păcate, proiectele mari stagnează, ar trebui măcar să începem proiectarea unui nou pod peste Bistrița. Mai e nevoie de un amplu program de asfaltare, dar cu constructori serioși”, a mai apreciat, la solicitarea presei, viceprimarul Dragoș Ștefan, președintele proaspăt ales al municipalei ALDE.
Tudor a zis
La ăștia opoziția înseamnă….. și cu sufletu-n rai. Faceți nene opoziție, cine nu vă lasă, dar treceti în partea cealaltă a baricadei. Voi stigati că faceti opozitie si apoi vă mozoliti cu PSD. iistii.
STAN a zis
Cand au strigat ca fac opozitie?
De la inceput au mers impreuna fiind „cumparati” cu cateva posturi de unde sa pape si gura lor ceva.