Viața ca surogat

Florin CRĂCIUN

Bărbatul din fața mea calcă ușor pe trotuarul din centrul orașului. E drept că arată cam ponosit pentru un orășean, dar lui nu-i pasă. Din cînd în cînd, se oprește în fața vreunei vitrine, stă preț de cîteva clipe, apoi pleacă mai departe. Toate dinăuntru sînt mult prea lucitoare și prea scumpe pentru el. Mai face cîțiva pași, apoi își ia inima în dinți și intră într-un magazin de haine vechi. Nici aici nu zăbovește mult. Nu că n-ar avea de unde alege. Bărbatul își dă seama că este sub demnitatea lui. Apoi, brusc, i se face foame. âși ia o pizza. Nu-i rea. După cîteva îmbucături, își schimbă brusc impresia și aruncă mîncarea la coș. Nu-i obișnuit cu așa ceva. Din ochi, încearcă să dea de vreo cișmea, că i s-a făcut sete. Nu găsește, așa că ia un suc „natural”. Aduce a portocale, dar parcă tot mai bun era un pahar de apă de la fîntînă. Sătul de atîta civilizație, omul dă să ajungă mai repede la autogară. Pe drum, privirea îi cade pe niște afișe electorale. N-arată rău cei din poze. Toți au privirea odihnită, promit marea cu sarea, zîmbesc cu gura pînă la urechi sau par îndîrjiți. Mulți dintre ei îi par cunoscuți. I-a văzut la televizor. Se mai uită o dată, își dă mîna prin păr a lehamite, trage aer în piept și pleacă să prindă cursa. Nici el nu știe de ce, dar parcă aerul de la oraș nu i-a priit. âl cuprinde greața. Orășenii îi spun surogat.

Abia intrați în mileniul trei și cu ochii larg deschiși spre
Europa, nu mai vedem lumea care ne înconjoară. Orbiți de luminile occidentului și de luxul vestului uităm de natură și de lumea reală, și vrem cu orice preț să aducem viața sintetică la noi. Tot ce este mai fals și mai artificial ne atrage și ne face să ne pierdem mințile la fel cum struții, orbiți de strălucirea mărgelelor de sticlă colorată, le înghit fără să clipească. De la visul hollywoodului pînă la succesul muzicii de disc frecat, totul ni se pare mult mai frumos și mai bun. Hainele nu mai sînt un obiect practic. Veșmintele au devenit niște simboluri, care mai mult dezgolesc și fac mințile să zboare. Cu cît sînt mai fistichii, mai mici și mai artifiale, cu atît sînt mai de succes. Cît despre mîncare, ce să mai vorbim? Ne dorim cu ardoare mîncărurile care ajung la noi congelate și semipreparate, aruncate în cuptorul cu microunde și vîndute la chioșcurile de peste drum. Deși gustul nu se deosebește de cel al unei bucăți de plastic, căutăm cu îndîrjire prînzurile sintetice. Doar românii plecați pe alte meleaguri apreciază bucătăria de acasă, după ce au fost nevoiți să înghită E-uri și legume insipide crescute în sere. La fel ca lumea de mucava cu care ne incintă occidentul, și viața noastră se mulează după ea. Vorbele nu mai au puritatea naturii și gîndurile devin meschine și artificale.

Politica este un spectacol fals cu actori prost pregătiți pentru un rol prea mare. O lume ce vrea să pară perfectă, dar care nu este decît o copie proastă a democrațiilor de sute de ani și a culturii respectate. Copiem cu sete tot ce vedem dincolo de graniță, dar uităm să privim în propria ogradă. Ajunsă la apogeul tehnologizării și al artificialului, lumea dezvoltată caută să se întoarcă la natură și la natural. De cele mai multe ori, preferăm să ne amăgim cu gînduri furate de pe buzele altora și să imităm la nesfîrșit nonvaloarea, fără să încercăm să fim noi înșine. Fără să ne dăm seama, devenim, încet-încet, un surogat mult prea greu de digerat chiar și pentru propria noastră conștiință.un rol prea mare. O lume ce vrea să pară perfectă, dar care nu este decît o copie proas

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!