Conducerea unității medicale aduce în fața Consiliului Local, la ședința extraordinară din 19 octombrie, studiul de fezabilitate pentru „Modernizarea, dotarea și extinderea corpurilor ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău”, proiect care urmează să fie depus spre finanțare europeană.
Ar fi primul proiect major de modernizare a unității spitalicești, fiind absolut necesară în condițiile în care, în prezent, „clădirile nu mai corespund exigențelor funcționale și de siguranță, sunt în stare avansată de degradare”, iar aparatura este depășită. Spitalul TBC este singurul de acest tip din județul Bacău, iar în prezent două treimi din activitatea sa se adresează tratării patologiei pulmonare netuberculoase. Este prevăzut cu 170 de paturi și deservește o populație de peste 583 de mii de locuitori. Clădirea ambulatoriului este construită în 1958, iar cele două pavilioane au fost ridicate în 1972 și 1979. Cu o vechime atât de mare, nu este de mirare că necesită intervenții majore atât la sistemele structurale, cât și la instalații, tâmplărie, pardoseli, tavane, finisaje interioare și exterioare.
Printre lucrările propuse se numără și extinderea pe verticală a ambulatoriului și pe orizontală, fiind planificată realizarea unui acces la demisolul ambulatoriului, tip curte engleză, realizarea unui lift exterior și a unei platforme tehnice, în continuarea clădirii existente.
„Dacă proiectul va primi votul favorabil al consilierilor locali, îl vom depune pentru finanțare prin POR, 8.1.A, și va include intervenții doar la Ambulatoriu și Centrul de Radiologie, următoarea etapă, în viitor, fiind și intervenția la pavilioane. Cele mai importante achiziții de aparatură sunt un computer tomograf și un aparat de radiologie cu prelucrare digitală. Suntem încrezători că vom obține finanțarea europeană”, a declarat managerul Spitalului TBC, Mădălin Pârâianu. Costul estimat al întregului proiect este de 11,7 milioane de lei, din care contribuția Primăriei Bacău ar fi de doar 1 milion de lei.
Lasă un răspuns