~2 min lectură 7 comentarii

Avalanșă de internări la Maternitatea Bacău. Șef de secție: „Colegii mei vor să demonstreze că e nevoie de toate paturile”

Ella Craciun

Răsturnare de situație la Maternitatea Bacău. Semn că între „halatele albe” încă mai există resentimente, unii dintre medicii „incriminați” că nu fac suficiente internări au început să interneze aproape toate cazurile care se prezintă în urgențe.

Așa s-a ajuns la situația ca pe secția de Ginecologie să fie în aceste zile chiar câte două paciente în pat, iar pe rețelele de socializare au apărut fotografii din Maternitate.

maternitatea bacau
Foto Facebook

„Unii dintre colegii mei s-au ambiționat și vor să demonstreze că se fac internări și este nevoie de paturi. Așa că se internează absolut orice, chiar și pentru o durere de burtă. A fost într-adevăr aglomerație pe Ginecologie, dar deja am găsit soluții și pacientele au fost transferate pe alte saloane ca să nu mai stea două în pat”, a declarat medicul șef de secție, dr. Raluca Grigoriu. Aceasta atrage atenția că, în ciuda eforturilor depuse dintr-odată de colegi, gradul de ocupare, per total, este tot aproape de jumătate. „Sunt acum 73-80 de paturi ocupate, din 143 în total”, a mai spus dr.Grigoriu, pentru Ziarul de Bacău.

Acum două săptămâni, a izbucnit un scandal pornit de la o propunere de eficientizare a activității din Maternitatea Bacău care includea transferul unor paturi pe alte secții și renunțarea la unele cadre medicale.

Imediat după apariția acestor discuții, s-a aflat și despre propunerile din masterplanul pe sănătate, care vizează reduceri de paturi și chiar închiderea sau transformarea unor spitale în unități sociale, din județul Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Blabla
    27 februarie 2019, 13:08
    0

    PENIBIL….. NU AM CE SA ZIC MAI MULT!!!!
    Ar trebui sa li se impute gaura din maternitate!!!!
    De câți ani nu s-a mai stat câte 2 în pat la maternitate….?!!!

  2. C
    Camelia iosub
    27 februarie 2019, 16:10
    0

    Mi se pare absurd ce se intampla. Sa fim seriosi, e foarte clar ca cineva chiar se chinuie sa o sicaneze in continuare pe doamna doctor. Am doi copii, nascuti in 2016 respectiv 2018, si am stat internata cu unul 5 zile iar cu unul 3, si sincera sa fiu n am vazut in absolut niciun salon sa stea cate doua mamici intr un pat. Este o aberatie! Cine a pus la cale treaba asta josnica demonstreaza de fapt ca e limitat in gandire, cu atat mai mult cu cat la mijloc au implicat asa zisele paciente care aveau neaparat nevoie de internare. Josnic si penibil!

  3. D
    Dutu Cristian
    27 februarie 2019, 16:51
    0

    La romani e o vorbă”Cand stana nu merge schimbi păstorul nu oile:!
    Chiar nu stă spitalul în Raluca Grigoriu!
    Schimbată …si se rezolvă problemele!
    Nu s-a terminat competența și managementul la ea!
    Trăiește bine din miile de vieți pe care le chiuretează!

  4. L
    Lili
    27 februarie 2019, 22:32
    0

    Eu am fost internată în 2016 în iulie, si eram 9 intr.un salon cu 5 paturi?? Despre ce vb ? Unde s.a mai vazut 2 cu cezariana sa doarmă în același pat?

  5. O
    Oancea
    28 februarie 2019, 05:57
    0

    Este trist ce se întâmplă în acest spital. Deși interesul pacienților ar trebui sa primeze, aceștia ajung, fara voia lor, victime colaterale ale disputelor dintre medici. La cum se desfășoară evenimentele, se putea foarte ușor, pentru că unii sau alții să demonstreze ceva, că pacienților să le fie refuzate sau limitate serviciile. Ce fel de caractere a format sistemul? Ce sunt pacienții, mingi de ping-pong?

  6. K
    Kross
    28 februarie 2019, 15:05
    0

    Greu sa traiesti in acest oras.Oare cum de sau format atatea caractere strambe?Voi vedeti ca acest oras se tot duce in jos din cauza atmosferei?De ce nu pot oamenii sa apere valorile orasului?

  7. C
    Ciprian
    1 martie 2019, 09:25
    0

    Penibili! Să se înființeze serviciul de moașe și maternitatea va funcționa mai bine, vedeți cum funcționează în Anglia.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.