~2 min lectură 6 comentarii

Cele mai proaste străzi din Bacău au ajuns pe agenda Primăriei. Când încep lucrările pe Calea Bârladului și Prelungirea Bradului

Gabi MIHAI

Cele mai proaste străzi din municipiul Bacău, Calea Bârladului și Preungirea Bradului, au ajuns în sfârșit pe agenda Primăriei Bacău. De ani de zile, cele două artere distrug mașinile băcăuanilor, în timp ce Primăria a găsit tot felul de explicații pentru amânarea lucrărilor.

asfaltare calea barladului
Calea Barladului

Calea Bârladului, unde oamenii au și ieșit să protesteze din cauza stării drumului, va fi asfaltată în această primăvară. Primarul Cosmin Necula a anunțat că a dat ordinul de începere a lucrărilor.

“Valoarea contractului este de aproximativ 3 milioane lei, cu tot cu TVA, lucrarea fiind executată de asocierea de firme condusă de SC Eky Route SRL. Contractul a fost semnat încă din toamna trecută, dar deteriorarea condițiilor meteo a facut imposibilă începerea lucrărilor. Lucrările vor dura între 4 și 6 săptămâni, în funcție de condițiile meteo”, a declarat Cosmin Necula.

sursa foto – Urbanbacau.info

În ceea ce privește Prelungirea Bradului, Primăria Bacău a publicat pe SEAP anunțul de participare. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 8 aprilie, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 4,5 milioane de lei. Lucrările vor cuprinde și înlocuirea canalizării și a rețelei de apă, precum și trotuare noi. Astfel, dacă nu vor fi contestații, lucrările ar putea fi terminate în acest an.

Străzile din municipiu sunt una dintre principalele probleme identificate de băcăuani. Conform unui sondaj făcut de cel mai activ grup de facebook din Bacău, majoritatea covârșitoare este de părere că străzile sunt „un dezastru”. Din cei 747 de participanți la sondaj, doar 8 s-au declarat mulțumiți de starea drumurilor din municipiu.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. J
    Jona
    14 martie 2019, 08:26
    0

    Licitatia pentru P. Bradului trebuia facuta asta iarna si acum doar incepute lucrarile, dar erau mai preocupati cu mocheta decat cu starea mizerabila a strazilor. Poate faceti la fel cu contractul de deszapezire cand v-a durut intr-un loc umbros si ati umplut toate parcarile cu zapada pe care ati lasat-o sa se topeasca de lene ce va era sa o carati.

  2. A
    Adrian Chirtes
    14 martie 2019, 09:09
    0

    Strada Siretului din Serbanesti cand se asfalteaza?Circulam ca in evul mediu,praf, noroi, etc, dar bine ca platim taxe de oras

  3. W
    Weltmann
    14 martie 2019, 09:21
    0

    Din moment ce consilierii locali PSD sunt mana-n mana cu consilierii din PNL si voteaza laolalta, otova, fara nicio rusine, PUZ-uri si PUD-uri care incalca in mod clar prevederile legale si care aglomereaza un oras si asa cocosat de cate noxe emana zeci de mii de rable care asteapta la intersectiile blocate, din moment ce acum, ca vin eruparlamentarele, se apuca (daca se apuca) de treaba pe care trebuiau sa o faca de ani de zile, mi se pare corect si normal sa votam orice altceva, dar nu aceste doua partide.

  4. d
    david
    14 martie 2019, 13:36
    0

    Strada Prieteniei este mai distrusa decat Prelungirea Bradului. S-a facut doar o mica parte, restul ….?!?!?! Este si scoala M. Dragan pe strada prieteniei, sa vedeti dimineata cand parintii aduc copii la scoala ce injuraturi. Este chiar si o groapa in forma de inima :))

  5. A
    Alex
    14 martie 2019, 14:03
    0

    Eu am o singura curiozitate: ce era in capul celor 8 respondenti multumiti de starea drumurilor. Ori erau fumati, ori n-au inteles intrebarea, ori erau paralizati la pat si n-au mai iesit din casa de pe vremea lui Liciu, ori unul era primarul iar ceilalti 7 angajati ai primariei care au raspuns la sondaj de fata cu seful lor. Altfel nu-mi explic.

  6. F
    Florin
    14 martie 2019, 17:13
    0

    Nu Alex, erau din procentul irecuperabil de votanti PSX-ALDE, grupuri infractionale organizate care cauta sa se scape de puscarie unii pe altii.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.