~2 min lectură • 10 comentarii

Coșmarul șoferilor continuă! Niciun constructor nu s-a prezentat la licitația pentru strada Prelungirea Bradului

Ella Craciun

Vești proaste pentru cei care locuiesc sau tranzitează mai des strada Prelungirea Bradului. Strada nu va fi refăcută prea curând, asta dacă municipalitatea nu găsește altă soluție. Licitația pentru construcția străzii din temelii s-a anulat.

Prelungirea Bradului

„Nici un constructor nu a prezentat o ofertă. Drept urmare, vom vedea dacă mai scoatem la licitație sau nu”, a declarat managerul public Romică Chindruș.

Valoarea contractului nu era deloc mic, de 4,5 milioane de lei plus TVA, pentru realizarea unei investiții complexe, care include înlocuirea rețelei de alimentare cu apă și branșamente cu cămine de apometre gata echipate și sigilarea aparatelor de măsură, realizarea unui colector de canalizare nou, la o adâncime mai mare decât cea actuală și racorduri de cu cămine individuale, răsuflatori de gaze pe conducta de alimentare cu gaze.

De asemenea, sunt prevăzute trotuare pe ambele părți, rampe pentru persoane cu dizabilități, aducerea la cotă a canalelor, asfaltare și un sistem rutier nou între cele două sensuri giratorii. Deocamdată, toate rămân proiecte pe hârtie, în lipsa unui constructor.

Ultima peticire a străzii s-a făcut în iulie 2017, fiind descrisă atunci ca o soluție temporară, cu promisiunea că strada va intra în reabilitare completă până la final de 2017.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristian Ghingheș
    6 mai 2019, 09:59
    0

    Deștepții care conduc azi Primăria Bacău se întreabă de ce niciun constructor nu s-a prezentat la licitația pentru reabilitarea străzii Prelungirea Bradului.

    Am o foarte simplă și banală explicație pe care o voi îmbrăca într-o-ntrebare: dacă ați conduce o firmă de construcții, v-ați băga la o licitație pentru o stradă care nu are finanțarea asigurată?

    În Bugetul local pe anul 2019, poligonul (că stradă nu-i mai poți spune de ceva vreme) Prelungirea Bradului figurează cu fabuloasa alocare financiară de 317.000 lei, adică 7% din valoarea totală estimată de 4,5 milioane lei.

    1. R
      Relu
      6 mai 2019, 18:14 • răspuns pentru @Cristian Ghingheș
      0

      Draga tinere,
      Daca vedeam la tine initiative laudabile pentru aceasta urbe, te laudam. Dar din pacate esti la fel ca cei alesi. Nimic nou. Ma asteptam sa critici actuala administratie pentru ca orasul este MIZERABIL, cu canalizari colmatate de prundisul aruncat asta iarna, cu GARDURI imbecile facute in jurul blocurilor, cu beciuri artizanale, cu gropi pe toate arterele, cu strazi chipurile asfaltate de SSP dar care nu au aduse la nivel gurile de canal, etc. Putem lua locul 1 pe tara la cel mai jegos mun.resedinta de judet. Tot ce a fost mai important a fost pasat la CJ Bacau, influenta lui DB, dar tu primar ce faci ? Ai semnat un contract pt rezerva de apa. Atat – nesemnificativ. Plecati toti si vedeti cum se face administratie la Cluj, TgMures, Oradea, Ciugud. Platim noi, insa cand veniti va decideti daca le urmati ezxemplul.

  2. 1
    1233
    6 mai 2019, 10:41
    0

    se ocupă finuțo de la SSPM de asta…

  3. S
    STAN
    6 mai 2019, 12:01
    0

    „… vom vedea daca o mai scoatem la licitatie…”
    Asata este gandire de mocheta. Daca nu se mai scoate la licitatie ce se intampla cu ulita respectiva?
    Ramane asa, se inchide sau o „face” sspm?
    Niste trantori cu neuroni in pauza la primarie.

  4. L
    Lumea
    6 mai 2019, 13:07
    0

    Nimic nu-i intamplator. Acesta este motivul pt care fa fi atribuita direct SSPM dar fara a se mai pune problema costurilor de executie. Si SSPM va primi 9 milioane+ TVA pt executie acestei lucrari. Diferenta spagi la oamenii din PSD pt anul electoral si pt cateva vilute.

  5. C
    Cristi
    6 mai 2019, 13:43
    0

    Dl Mocheta….își dorește să nu vină niciun constructor….si așa o dam la SSPM si gata am rezolvat si cu parandaratu’……
    Vin cei de la SSPM fac o asfaltare cu picioru’ (am văzut că sunt specialiști la tehnica asta)…..si după aia pune dl Mocheta poze pe facebook cu asfaltarea
    Asta am votat….ne merităm soarta!

    1. c
      ciprian
      7 mai 2019, 04:01 • răspuns pentru @Cristi
      0

      nu e vb de votat Cristi. Jigodiile astea sunt puse -indifferent de partidul pe care-l reprezinta-sa faca tinertii de calitate din moldova, sa fuga in alte zone. Asta-i motivul principal ,pt care administratiile din moldova nu fac nimic. sunt oameni de mizerie. fara scrupule,fara bun simt ,fara nici un respect pentru cei din jurul lor.

  6. O
    Oancea
    6 mai 2019, 19:10
    0

    Trage tare cat mai poți, dom’ primar! Că alt mandat sigur nu mai prinzi, la cum arată Bacăul. E aproape vara și matale n-ai reușit să plombezi o strada din orașul ăsta. Ce sa mai vorbim de o reabilitare completa, cum trebuie făcută cu Prelungirea Bradului?! Cat despre licitații… la deszăpezire n-a participat nimeni, la Prel Bradului nimeni, cred că nici la centura nu venea nimeni, daca primăria era contractanta. Oare de ce?! Trăiască sifonul SSPM!

  7. g
    gigiexpertu
    7 mai 2019, 03:44
    0

    Nici o licitație apărută anul asta nu e actualizată la preturi după mărirea salariului minim in construcții. Privații nu vin că intra în faliment dacă iau o lucrare subevaluată. Ceea ce le convine de minune sesepeilor. O iau pe directe și când să înceapă lucrarea , ce sa vezi boss , s-a scumpit asfaltul … Și uite așa băieții deștepți de la 4 milioane ajung la vreo 14. Că doar cine sa ii controleze. Unii făceau giratorii cu 100.000 euro bucata ( cu instalații , OZN-uri și alte minuni) iar sesepeii au trântit 2 borduri și o lingură de asfalt cu 1 milion de euro. Calculați voi cam cat e parandaratul.

  8. c
    ciprian
    7 mai 2019, 04:07
    0

    Putem scapa de adiministratii de mizerie ,ca acest primat si consilierii lui,denigrand in toate modurile posibile acesti mizerabili,zeci de ani de acum inainte.
    Daca vom face asta ,fiecare dintre noi,cei ce vor pe viitor,vor face ce trebuie sau vor sti ca, vor avea aceeasi sorta si vor avea mare grija ,cum se vor comporta cu cei ce si-au pus increderea in ei. Asa nu va mai conta din ce partid fac parte,ce au gasit cand au venit, nu vor mai cauta explicatii. Vor face tot posibilul sa-si faca treaba pt care s-au angajat.
    Sta in puterea noastra! Literalmente.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.