Sesiunea a doua a examenului de capacitate se va desfășura în patru centre de concurs, iar corectarea tezelor se va face într-un singur centru de evaluare, a decis Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). Absolvenții de gimnaziu din zona Bacău – Buhuși vor da Capacitatea de toamnă la Școala „Alexandru cel Bun”, cei din zona Onești – Tîrgu Ocna la Școala nr. 9 Onești, candidații de pe Valea Muntelui și zonele limitrofe se vor aduna la Școala nr. 1 Comănești, în timp ce elevii din zona de S-E a județului vor susține examenul la Școala nr. 1 Sascut. Evaluarea lucrărilor se va face la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Amintim că la „capacitatea de toamnă” sînt așteptați, cel puțin teoretic, circa 4.000 de absolvenți de gimnaziu, care au picat prima sesiune a examenului sau nu s-au prezentat. Totuși, profesorul Eugen Budău, inspector de limba română în cadrul ISJ și membru al Comisiei județene de concurs, a pronosticat că „dacă vor veni vreo 2.500 de candidați, va fi bine”. Cît privește calendarul celei de-a doua sesiuni a examenului de capacitate, înscrierile se fac la secretariatele școlilor absolvite, în perioada 1 – 4 iulie, pentru ca prima probă, cea de limba și literatura română, să aibă loc pe 25 august. (Eduard CUCU)
Patru centre de examen pentru Capacitatea de toamnă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.