~2 min lectură 0 comentarii

Se reia licitația de 151 milioane lei pentru salubrizare în Bacău și 22 de comune. Curtea de Apel a respins contestațiile Soma și Romprest

Florin Popescu

Licitația pentru noul contract de salubrizare în municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe se reia de unde a rămas, cu etapa depunerii ofertelor. SOMA SRL și Compania Romprest Service SA au încercat să blocheze procedura de achiziție publică, dar, după 9 luni de contestații, licitația poate continua.

Bacău, strada Milcov – 18 august 2018

Organizatorul procedurii, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS), a lansat în decembrie 2018 licitația în valoare de peste 151 de milioane de lei, în urma căreia ar trebui să fie desemnat un operator legal de salubrizare pentru municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe.

Procedura de achiziție a fost contestată de două firme din domeniu, Soma SRL și Compania Romprest Service SA, unul dintre motive fiind că valoarea estimată a contractului, raportată la investițiile necesare, ar fi subdimensionată.

„După trei rânduri de contestații admise, se pare că am întrerupt sarabanda contestațiilor și, în sfârșit, se poate se poate trece la etapa depunerii ofertelor”, a declarat avocatul Gabi Ioniță.

Ce spune caietul de sarcini

Obiectul contractului scos la licitație este „colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat”. Sunt excluse din această activitate deșeurile de echipamente electrice și electronice, bateriile și acumulatorii.

De asemenea, contractul va viza colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare a acestora.

Zona deservită este formată din municipiul Bacău și 22 comune limitrofe, Berești Bistrița, Buhoci, Cleja, Fărăoani, Filipești, Gârleni, Gioseni, Hemeiuș, Horgești, Itești, Letea Veche, Luizi Călugăra, Măgura, Mărgineni, Nicolae Bălcescu, Prăjești, Răcăciuni, Racova, Sărata, Săucești, Tamași și Traian.

Conform caietului de sarcini, ofertanții trebuie să fi avut în ultimii 3 ani cifre medii de afaceri de peste 37 de milioane de lei, să fi încasat din activități similare peste 18,5 milioane de lei anual și să fi transportat minimum 70.000 de tone de deșeuri pe an. Contractul se va semna pentru 8 ani.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.