• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / An dezastruos pentru crescătorii de albine

An dezastruos pentru crescătorii de albine

Ziarul de Bacau 7 iulie 2003 Lasă un comentariu

LikeShare

• din cauza producției slabe, prețul de achiziție al mierii a ajuns la 150.000 lei kg • specialiștii recomandă băcăuanilor să cumpere mierea acum, cît se mai găsește încă pe piață la prețuri acceptabile

Iarna prelungită i-a afectat într-o măsură foarte mare pe crescătorii de albine de pe raza județului. În primul rînd, din cauza gerurilor cumplite, albinele nu au putut ieși în perioada de iarnă la zborurile de curățenie. În plus, multe albine au murit în stupi, iar acest lucru a făcut ca familiile de albine să nu se poată regenera. „Efectivele au fost serios diminuate, iar în primăvară albinele au fost slabe din punct de vedere fiziologic. În aceste condiții, și puterea lor de a culege a fost mai mică”, ne-a declarat Gheorghe Sava, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din Bacău.

Un alt factor care a influențat decisiv producția crescătorilor de albine a fost secreția slabă de nectar, din cauza iernii prelungite și a înfloririi bruște a copacilor. Cea mai bună dovadă în acest sens o constituie faptul că, în acest an, la salcîm nu s-au obținut, în medie, decît 5-6 kg de miere la familia de albine, în condițiile în care în anii trecuți se recoltau și cîte 15-20 de kilograme la o familie. Crescătorii de albine apeciază că recolta la tei va fi ceva mai bună decît anul trecut, însă departe de posibilitățile familiilor de albine. Cît privește recolta de miere polifloră, nici aceasta nu se anunță deloc promițătoare. „Pentru crescătorii de albine, anul trecut a fost cel mai slab din ultimii 20 de ani. Din cîte am văzut pînă acum, nu este exclus ca anul acesta să fie mai rău decît anul trecut”, a mai spus Gheorghe Sava.

Recolta slabă de miere și-a pus decisiv amprenta și asupra prețului de achiziție a acestui produs. Dacă anul trecut un kilogram de miere, fie că era de salcîm, polifloră sau de tei, putea fi achiziționat de pe piață cu 100.000 de lei. În schimb, în acest an, băcăuanii care consumă produse sută la sută naturale nu vor putea cumpăra cu mai puțin de 150.000 de lei kg de miere. Specialiștii recomandă băcăuanilor să cumpere miere în această perioadă, cît încă se mai găsește pe piață. În caz contrar, după ce sezonul de extragere se va încheia, prețurile ar putea fi mult mai mari. În județul Bacău sînt înregistrați la Asociația Crescătorilor de Albine circa 1.525 de apicultori, care au 28.000 de familii de albine. (Costinela BREAHNĂ)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Tânăr din Berești-Tazlău, reținut după ce și-a mutilat câinii

Cum alegi hainele potrivite pentru copiii care nu stau locului 5 secunde

Onești: Avarie pe strada Libertății

Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Spitalul Județean de Urgență Bacău încă mai are de plătit sporuri din pandemie. Sindicaliștii de la Urgențe au câștigat definitiv un proces

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Danu venerus ionut la Firmele constructorului Dorinel Umbrărescu fac angajări. Vezi ce meserii se caută!
  • marku la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • doru la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Ciocan la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Basil la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău