Câteva sute de cadre didactice ajunse la vârsta legală de pensionare au optat să rămână în învățământ și să predea, fie la plata cu ora, fie având contract. Numărul acestora este într-o ușoară scădere față de anul școlar anterior, de la 217 la 186, pentru profesorii la plata cu ora și de la 112 la 64, în cazul cadrelor didactice rămase în activitate peste vârsta standard de pensionare.
În sistemul de învățământ băcăuan și-au făcut loc și necalificații sau cei care au contracte pe perioadă determinată. „Din categoria suplinitorilor, sunt angajate pe perioadă determinată, fără studii corespunzătoare postului, 126 de persoane, și angajate pe perioadă determinată, cu studii corespunzătoare postului, 707 persoane. Angajații pe perioadă determinată, fără studii, pot preda orice disciplină, dar pentru fiecare disciplină predată va susține examen, la nivelul inspectoratului sau a școlii, în funcție de etapă”, a declarat prof. Florentina Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Bacău.
Aceste cadre didactice sunt plătite ca fracţii de normă, în funcţie de numărul de ore pe care îl ocupă. Pentru a suplini plecările din sistem, la inspectorat se fac săptămânal ședințe ca să se ocupe fracțiile de catedre rămase libere sau chiar posturi întregi. La nivel național, la începutul acestui an școlar, 4.500 de angajați erau necalificați pentru învățământ, dintre care 500 aveau doar liceul.
Urmează dispariția unor clase întregi
„Să nu pierdem din vedere că învățământul este singurul sistem unde se acceptă necalificați, ceea ce nu este normal. O altă statistică îngrijorătoare este că pe nivelul clasei a 7-a sunt cei mai puțin elevi înregistrați vreodată, ceea ce înseamnă că în momentul în care vor ajunge la liceu, clase întregi ar putea dispărea. Mai puțin copii înseamnă și mai puține posturi”, a explicat liderul de sindicat din învățământul băcăuan, prof.Adrian Purcaru. În cazul celor ajunși la vârsta de pensionare, legislația simplificată a dus la scăderea numărului celor care predau și după 62 de ani. „Cererea se depune acum pentru trei ani de zile, fără a se mai reînnoi anual. Cei care decid să rămână sunt titulari în continuare, abia după 68 de ani intrând la regimul de plată cu ora”, a mai spus liderul de sindicat.
Alex a zis
Daca se maresc salariile in invatamant, se supara lumea pentru ca iau profesorii atatia bani pe atat de putine ore muncite. Daca salariile raman mici, se supara lumea pentru ca tinerii nu sunt motivati sa intre in sistem si e nevoie de pensionari. Nu-i bine, nicicum!
gabi a zis
corect. lasa ca a venit pnl si le rezolva pe toate :)))
Ana a zis
anlistilor, cum le stiti voi pe toate
ELLA a zis
– dupa cum afisma min. anisie , incepind cu februarie – profesorii primesc salariile marite .
– desigur , din septembrie iarasi marire , altfel se pune iar de blocare a anului scolar .
– dar si m.a.i. a primit majorari salarii dela 1.ianuarie .
– pt. salariul minim si pensii , bineinteles ca nu au fost bani pt. aplicare a legii !
Pensionar din zona Tic-Tac a zis
O analiza competenta a fenomenului ar fi segmentat lucrurile in doua mari directii, scolile din mediul urban si cele din mediul rural. Problemele sunt diferite iar utilizarea aceleiasi abordari de analiza nu este o solutie.
radu a zis
Pe plai nu stim cati copii sunt de scolarizat (nici macar cati copii sunt de trimis din scoala generala in liceu)
Pentru o analiza trebuie intai sa fie o evidenta….
Si, din punctul meu de vedere, daca este invatamant gratuit si obligatoriu ar trebui ca cei care abandoneaza scoala sa suporte niste consecinte…
ANDREI a zis
Intrebare de 100 de puncte: ce partid a ingropat tara din 90′ incoace ? Ce partid a vandut fabricile tarii, ce partid a dus in colaps invatamantul si sistemul medical. E vina romanilor care isi vand votul pt o sticla de ulei si a celor care nu merg la vot pt a contracara efectele voturilor celor care primesc pomeni in sacose rosii.
Alex a zis
raspuns: PSD si PNL (nici nu prea cred ca sunt partide diferite)
gogu a zis
esti cam limitat intelectual. un spalat pe creier care nu stie pe ce lume traieste. a fost ingropata de pnl pdl psd udmr punr prm alianta da si alte lighioane asemenea.
te-au spalat astia pe creier si nu stii decat una si buna.
si stii de ce au putut face ce zici tu? din cauza alora limitati intelectual ca tine.
vorba cantecului…prosti, da multi…
Nelu a zis
Chiar va fi dezastru în 2021. Clasa a VII-a actuală este mult sub ceea ce este la clasele a V-a și a VIII-a.
Maria a zis
Ar trebui pensionarii trimisi acasa. Cei tineri care dau titularizare an de an , iau note de 9.20, 9.30, 9.50 la obiecte ca matematica, fizica, etc. nu pot sa se titularizeze din cauza pensionarilor, care de obicei fac parte din consiliul de administratie. Ei aproba, ei voteaza. Pensionarii ar trebui sa ocupe un loc, doar dupa toate etapele de transfer, pretransfer, restrangere, titularizare. Si daca mai sunt locuri disponibile abia atunci da-i catedra. Avem cateva cazuri de suplinitori cu note foarte mari, peste 9, care nu pot ocupa un loc. Din cauza ca sunt suplinitori , pe perioada determinata, nu pot face nici credit pentru o locuinta. Si din acest motiv parasesc sistemul de invatamant cei buni.
ana a zis
nu zic ca nu sunt exceptii dar la titularizare majoritatea notelor sunt mici…
radu a zis
Maria, jura-te tu ca pensionarii blocheaza posturile…
Bati campii cu o gratie extraordinara
Pensionarii sunt pe posturi care nu sunt scoase la titularizare pentru ca nu pot fi garantate 5 ani, dupa ce nu sunt ocupate de cei care au luat examenul de titularizare… desteapta pamantului…
Nici macar nu pot sa stea pe post dupa ce se pensioneaza, daramite sa fie in CA…
Pensionarii sunt angajati suplinitori cand e refuzat postul de activi….
Maria a zis
Daca ai fi citit metodologia, domnule Radu, ai fi aflat ca prelungirea pe post a fost in prima etapa. Da, s-a aprobat pe urmatorii trei ani, si culmea face parte din CA-ul scolii, si-a votat prelungirea, chiar daca era conflict. Si colegii care au 9,30 la titularizare stau suplinitori, fiindca pensionara nu pleaca.
radu a zis
lasa ca salariile taiate de basescu pnl pdl au fost suficiente sa isi ia casa. bati campii femeie. nu se ocupa posturile libere ca mucosii astia de termina acu scoala sunt ori prosti ori puturosi. se iau note f mici la titularizare, cu mici exceptii fireste.
Bani platiti degeaba a zis
Atunci sa-i tina pe bosorogii care abia isi mai taraie nadragii pe la scoala sau sunt plictisiti la maxim de sistem! Vin cu metode „moderne”,n-am ce spune!De exemplu,o lectie la engleza nu se face si cu materiale audio pentru ca pe vremuri nu exista asa ceva..
DORINA a zis
Reclama la Ministerul Educatiei Nationale.La BACAU sunt multi sarlatani pe la inspectorat care-i tin in brate pe necalificati si pensionari.
Ana a zis
Asa este. Subscriu. Ar mai trebui schimbati. Nu sunt cu concurs. Niste incompetenti. Fac ce doresc.
gogu a zis
in completare…pnt pntcd usr cu ciolos . daca ai citi si ai intelege ce citesti ai vedea ca psdul ala rau a condus o parte din timp si ca si indicatori economici a fost cel mai ok partid la guvernare cu cele mai bune guverne (nu toate). si nu e meritul lor ca au fost cei mai buni. ceilalti au facut mai rau ca ei. ai auzit de conventia democratica si ciorbea? ai auzit ce au distrus aia? ai auzit de basescu si pdl? ai habar ce ai praduit aia? da de pnl ai auzit ce ai praduit si ei? da de usr si ciolos 0 ai auzit?! da de johanus si mizeriile din jurul lui ai auzit?
si da, psd a praduit si el…
repet esti doar un limitat spalat pe creier si folosit pe post de oaie din turma. te incadrezi la categoria papa caca somn…adica un fel de vietate primara fara inteligenta :))))
QED a zis
Am sa spun doar atat. Materia Informatica (TIC), in ciuda pretentiilor unor cocalari absolventi la fara frecventa, invatamant de dugheana particulara, se preda la nivel competitiv doar de catre ingineri IT. Adica de catre oameni care au invatat si aparatul matematic complex din spatele hardului, inclusiv electronica, cat si programare de nivel inalt, pentru ca nu poti sa predai abecedarul constructiei unui soft fara sa fii bazat in intreaga teorie a logicii limbajelor. Or, asemenea oameni sunt platiti, tineti-va bine, cu SAPTESPREZECE LEI PE ORA, cand ei incep de la 120 de milioane pe luna in firmele particulare. E normal ca suntem varza, din moment ce in invatamantul romanesc, un profesor de tumbe si genuflexiuni ia 60 de lei pe ora, iar un specialist in programare ia 17. Asta daca are DPPD-ul, pentra ca daca nu il are, ia 12 lei. Normal ca producem ratati pe banda rulanta, si normal ca atunci cand pleaca din tara, acesti absolventi ajung la strans barabule pe campii sau la sters fundul babelor. Sistemul este conceput ca sa incurajeze mediocritatea, pospaiala, trandavia, superficialitatea, copiii ajung sa faca operatii repetitive, ca si maimuta din copac, insa la nivel de conceptie, de inventivitate, de creativitate, sunt nulus nulis. Daca discutati cu intreprinzatori veritabili din mediul privat, o sa auziti ca in ultimul deceniu, calitatea celor care vin sa se angajeze in posturi incpand de la portar si pana la intelectual a scazut enorm. Sa nu credeti ca e de gluma, dar pakistanezii care vin sa munceasca la noi sunt mai inteligenti si au o cultura matematica mai buna decat romanii nostri absolventi de liceu. Zic de gloata, nu de exceptiile de pe la liceele care mai au, INCA, pretentii. E dezastru, absolventii de facultati nu stiu sa citeasca, sa memoreze, sa faca niste calcule simple, sa rationeze corect, clar si rapid, sa lege idei, sa vada lucrurile in ansamblu, sa munceasca onest si sa ceara dupa ce produc, nu inainte. Invatamantul romanesc a cotonogit aceasta tara, am ajuns mai prosti ca americanii, si asta este o contraperformanta pe care putine popoare pot sa o pateasca in atat de scurt timp. Vestea buna este ca mai deunazi am intrebat niste copii din clasa XII-a a unui liceu cu pretentii nationale cum se numeste tara a carei capitala e Budapesta. M-am relaxat atunci cand am auzit raspunsul: Bulgaria… O sa avem pace eterna cu asemenea produse ale scolii romanesti.
Andreea a zis
Pai,uitati-va si la citatul ala din articol,cata gramatica romana stie purtatorul de cuvant al scolii bacauane,un om de inalta tinuta morala si profesionala!!!
Ana a zis
Disciplina TIC o preda in scoli profesorii care au facut un amarat de curs postuniversitar, nu profesori de informatica specializati . Nu merita mai mult. Sunt profesori de alta disciplina care nu au reusit sa se titularizaze pe acea disciplina si au trecut pe TIC, performanti pe TIC, mi se pare normala plata.
DORINA a zis
Cand au avut calificati si-au batut joc de ei ,restructurandu-le catedrele. De asta multi au luat drumul strainatatii.Acum n-au decat sa suporte pensionarii si cadrele necalificate. Ce nu le place ca nu mai sunt elevi? Da ,si parintii isi iau copii vazand ca sunt invatati de asemenea cadre.Am auzit ca multi parinti si-au luat copii si au plecat cu ei in EUROPA.
Cris a zis
Foarte bine spus,Dorina!
gogu a zis
profesorii au luat drumul strainatatii pt ca au avut salarii mizere. i-au batjocorit mai ales basescu si pnl pdl cand un profesor ajunsese sa castige si sub 1000 ron. asta cu invatatul e relativa. daca parintii sunt cu capul pe umeri si stiu sa isi aduce copii, copii aia vor invata chiar daca la catedra nu e tocmai un profesor deosebit. dar la noi e mai usor sa dai vina pe altii pt incapacitatea ta. iar ca parintii au plecat in europa cu copii sau fara nu e vina unor profesori, ca nu de aia au plecat.
aia plecau si daca copii lor aveau cei mai buni profesori…copii aia nu vor sa invete sau parintii lor nu au capacitatea intelectuala necesara dezvoltarii educatiei copiilor lor…asta e problema. ca e mai usor sa speli cururi in italia decat sa gandesti si sa inveti in romania…
Calapod a zis
Gresit!Nu Basescu i-a batjocorit pe cei care au plecat,ci sistemul corupt si bolnav de invatamant. Imi spuneti si mie ce fel de profesori sunt „de succes” in ziua de astazi?Vorbim de „mari profesori” ca pe vremuri sau despre niste oportunisti cu spate solid?Dreptatea se face batjocorind pe altii nevinovati ca „sa urci” tu pe scara sociala si sa-ti arati muschii?Acest sistem nu merita efortul. Bine au facut cei care au plecat!
Andreea a zis
Tu macar ai habar ce inseamna sa ajungi bona in Italia,de vorbesti ca un neispravit?Multi si-au cumparat si ei o casa cu banii castigati ca bone in Italia!Din salariul de profesor,ma refer la cei cinstiti, nu ai sanse decat sa stai cu parintii pana la adanci batraneti. Pentru ce sa inveti in Romania aceasta ingropata in coruptie si gunoaie?Ati dat o raita prin oras si prin afara orasului sa vedeti cum se darama toate si cresc buruienile?
Economu a zis
Parintii si-au dat seama ce bolnavi psihic sunt in sistem,pseudo-profesori(bancheri)din aceia care le pretind sume de bani pentru diverse lucruri si s-au hotarat sa ia calea strainatatii. Nici eu nu mi-as creste copilul la vreo scoala din Romania! Niste profesori de calitate morala indoielnica nu au ce sa-mi invete copilul!Pacat ca sunt in sistem si oameni de valoare(oameni cinstiti,harnici si modesti) dar nu-i veti vedea pe la pomul laudat fiindca nu incap de oportunistii care dau spaga si nici nu le-ar placea sa-si desfasoare activitatea intr-un mediu atat de toxic!
.... a zis
Parerea mea este ca pensionarii despre care vorbiti cu dispret, v- au fost profesori voua, celor care judecati sistemul de invatamant cu superioritate … Problemele sunt globale, ale societatii … Cu cat judecati mai aspru si dispretuitor scoala, cu atat scade respectul elevilor,parintilor si societatii in general, in utilitatea ei … Concluzia omului de rand,care pana acum 25 de ani purta respect scolii, este ca se poate mai bine fara … Iar rezultatul asta este si va fi din ce in ce mai dureros…pentru noi toti !
Ioan a zis
Comentarii pur politice si fără fond. Trăiască PSD ! Stima noastră si mindria ! Si Ciolanu sa conducă România.
Gabi a zis
Elevii nu au nevoie de profesori cu metode moderne! Sunt incurajate cadrele in varsta sa ia orele,chiar daca nu se pricep la tehnologie prea mult. Important e ca au un prieten bun in scaunul de director uns de liberali.