Ca urmare a decretului emis de Președintele României, care instalează starea de urgență, Blue Air suspendă zborurile regulate începând cu data de 21 martie și până la încheierea perioadei în care starea de urgență este activă. Blue Air introduce programul “Te aducem acasă”, în perioada 17 – 20 martie 2020, înainte de a supenda toate zborurile regulate.
Misiunea prioritară a Blue Air în aceste momente este aceea de a ajuta repatrierea cetățenilor și a rezidenților români surprinși departe de casă de instalarea situației de urgență.
Astfel, în intervalul 17 – 20 martie, Blue Air va continua să opereze un program ajustat la nivelul cererii din această perioadă, conținând un număr limitat de zboruri, al cărui obiectiv esențial este de a aduce pasagerii români acasă.
Destinațiile acoperite de programul “Te aducem acasă” includ aeroporturile operate de Blue Air care nu fac obiectul restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile locale și unde a fost înregistrat un număr important de solicitări ale românilor care iși doresc să revină în țară. Aceștia pot accesa programul “Te aducem acasă” consultând secțiunea specială de pe site-ul Blue Air, precum și utilizând numărul de telefon, adresa de e-mail și formularul dedicat.
Începând cu 21 martie, toate zborurile regulate ale Blue Air vor fi suspendate până la ridicarea stării de urgență decretate în România. Blue Air va continua să opereze zboruri charter, în cazul în care există cerere suficientă pentru o anumită destinație sau la cererea expresă a unor organizații sau autorități.
De asemenea, pasagerii care au zboruri rezervate cu data de călătoriei până pe 31 mai 2020 (inclusiv) și doresc să iși reprogrameze călătoria, pot beneficia de rebooking gratuit, pentru zboruri după data de 1 iunie, sau de restituirea sumei sub formă de voucher, ce va putea fi folosit pentru călătoriile viitoare. Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta Call Center Blue Air.
Luminița a zis
Noi vrem în italia nu avem pe nimeni aici familia noastră e in italia noi eu fata si nepotul meu chemat sa facem actele si nu stim cum sa ne întoarcem va rog din suflet ajutatine.
Geanina a zis
Bravo Blue Air! Uite ca ne luptam si gasim solutii ca sa continuam bussines-ul. Nu ne plangem ca nu avem comenzi si inchidem, precum cei de la Barrier.
Tabol a zis
Cu cine luăm legatura
Madalina a zis
Va rog sa precizati sursa. Pe site-ul Blue Air nu se specifica nimic de acest program.
Anton a zis
Eu vreau sa ajung a apoi la munca an Italia cum pot ce agenție merge va rog dacă știe cineva să-mi raspunda
Doyna a zis
DOYNA.VALY@YAHOO.COM
Cum luăm legătura ci dumneavoastră???
Faghiean a zis
Bă , dar la votare de ce nu i-ați adus? acum că sunt mai bogați cu virus îi aduceți să vă dea și vouă da!? trebuie să-i ajungem pe Italieni, da?
Alpha a zis
Puteati sa dati niste telefoane ca sa scrieti un articol bun, nu o tampenie care sa deruteze lumea. ZBORURILE CATRE SI DINSPRE ITALIA SI SPANIA SUNT ANULATE, iar BLUE AIR nu este stat in stat, nu poate decide sa faca zboruri daca legea ii interzice asta. Ce spun astia de la Blue Air este ca in cazurile – putine – in care mai sunt deschise aeroporturi cu care Bacaul are legatura, de pilda Dublin, se poate folosi cursa respectiva. Deci nu e decat o pacaleala de publicitate, menita sa atraga lumea.
Maria Cucu a zis
Buna ,eu am bilet pe 23 /03 stiu ca a fost anulat, de la roma-Bacau .Sunt aproape de Venezia. Astept un raspuns. Multumesc.
Bara Bara a zis
Esti cu pluta, femeie ? Nu exista niciun zbor, toate sunt anulate, Blue Air vorbeste aici doar despre cursele care vin din tari care au inca legaturi aeriene cu Romania. Ce meserie ai de esti asa de inteligenta ?!
Marius a zis
Buná locuiesc la Madrid de 18 ani am venit pt nişte acte ,acum de Timişoara a Madrid nu merge nimic ,cum por sá ajung la Madrid, acolo am familia doi copii 6 ani resp 12 ani şi Nevasta ,cu cine aş putea lua legátura pt a íntoarce la Madrid, Mulţumesc mult !!!