Direcția de Sănătate Publică reiterează protocolul de testare valabil la acest moment, care spune clar că personalul medical nu face obiectul testării. Asta după ce conducerea SJU Bacău a solicitat oficial ca toate cadrele medicale care tratează pacienți cu COVID-19 să fie testate.
„Testarea se face în conformitate cu Algoritmul de testare pentru COVID 19, aplicabil la ora actuală și respectat de DSP Bacău”, explică DSP. Astfel, contacții asimptomatici, INCLUSIV PERSONALUL SANITAR nu sunt testați. Dacă au intrat în contact cu persoane confirmate, medicii și asistentele ar urma să fie testați doar dacă prezintă simptome, în decurs de 14 zile de la ultimul contact, între timp fiind recomandată autoizolarea la domiciliu. În cazul contacților asimptomatici care au istoric de călătorie internațională, recomandarea ese de carantină sau izolare la domiciliu având același protocol de testare, doar dacă au simptome, în decurs de 14 zile.
Potrivit acestui protocol, prioritate la testare au persoanele cu simptome care au călătorit în străinătate, apoi contacții simptomatici ai cazurilor confirmate și abia pe locul al treilea personalul sanitar, doar dacă au semne de boală.
Cristina a zis
Am dori sa știm cate persoane din afara sistemului medical s-au testa si la Bacau. Si pentru ce motive. Daca tot discutam de reguli si principii.
Gingis a zis
Cele mai deștepte reguli, de la iohanis și PNL. Nu avem teste, nu avem infectați. Logic!!! Nici nu știu ce atâta isterie pana la urma. E clar ca vesticii mor de prosti.
zyg a zis
Cu alte cuvinte asteptam pana se infecteaza tot Bacaul iar dupa ce sunt identificate persoane cu simtome le spuneti ca va pare rau si nu aveti ce se le mai faceti.
feedback a zis
peste tot in lume , mai putin Coreea de Sud se procedeaza asa, adica se face testarea doar daca ai avut contact cunoscut sigur cu un pacient pozitiv si ai simtome de boala, sau daca ai simptome severe de boala! de ce-am fi noi mai cu mot? mai ales daca nu dispunem de bani si acces la teste? in plus numai in Romania si poate in alte tari est europene se interneaza toti pacientii pozitivi, chiar daca au simptome usoare de boala!!! cind se vor supra aglomera spitalele probabil va fi ca in occident, se va decide mai bine pe cine sa internezi si pe cine nu. si asta va trebui sa fie valabil pentru toate bolile, nu numai ptr cele infectioase.
Nichifor a zis
Amice, pune mâna pe alfabetar +dicționare și citește știri ale presei străine. Asta ca să te convingi cum e „peste tot în lume”. Un mic exemplu: ieri italienii au făcut peste 20 mii teste. Au reieșit vreo 2500 noi pozitivi. Cum e cu restul testelor?
Iuliana a zis
Mari dobitoci sunteți! Si cei care nu au simptome pot fi contagiosi proștilor si pot infecta alte persoane la rândul lor. Facem economie si la teste incompetentilor! Si pt ca vb de Bacau, cat e testarea cu șpagă?
Ioana a zis
Sunteti penibil! De asta harta infectarilor e o tampenie! Nu exista informatii credibile pentru ca nu se testează. Nici macar cadrele medicale, darămite restul lumii. Cereti teste rapide si dati-le medicilor de familie, sunt si ele bune la ceva!
Si faceti la Bacău centru de testare mai repede, nu va mai plangeti atat!
Lumea nu are încredere în felul în care gestionati situatia.
Medicii de familie dau consultații prin telefon….e pierdere de vreme. Toti se plâng că nu au măști si echipamente suficiente.
Treziti-va!
Pissed OFF a zis
Daca faci 100 de teste in judetul Bacau, probabil ca vreo 5 sa 10 or sa iasa pozitiv. Dupa o saptamana in care se scarpina la fund toata protipendada liberalo-pesedista (sunt in tandem), se testeaza inca o suta. Mai ies vreo 20 pozitivi, poate 40. In ritmul asta de testare, normal ca judetul Bacau, care e plin de mii si mii de diasporezi infectati care au venit in ultimele zile de prin Europa, sa dea cifre mici. Musamalizarea asta infecta o sa dureze pana ce numarul celor care AU simptome va depasi cantitatea de minciuna pe care liberalo-pesedistii o lasa sa existe, ca sa nu iesim din peisajul national. La un moment dat, toata aceasta minciuna sinistra care acopera intreaga tara, o tara unde dupa o luna de zile a fost testata 0.15 la suta din populatie, o sa explodeze in muia liberalo-pesedistilor. Cifrele din Italia sunt mici copii fata de ce se intampla in Romanica, unde diasporezii umbla fara niciun stres in comunitate, unde diasporezii ies la mici si la bere, unde diasporezii fac ceva pe amenzi din moment ce ei oricum nu au nicio lege si ii doare in fund de amenzi. Fraierii stau acasa, umbla cu masca, respecta legea. Smekerii adusi de liberalo-pesedisti in tara nu respecta legea, se plimba liber, nu au platit un leu in viata vietilor lor in sistemul medical romanesc. Ditamai SUA este zguduita de acest coronavirus, dar diasporezii nu au de ce sa se teama, ei sunt sub protectia autoritatilor care se tem sa nu cumva sa ii bage in carantina, ca da cu virgula la alegeri. O sa ne ia pe toti mama dracului, o sa dea faliment mii de firme bacauane, vom plati cu totii crunt de tot, astia de respectam regulile, pentru ca niste militieni nu isi fac datoria, sau poate ca NU SUNT LASATI SA ISI FACA DATORIA. Cand o sa inceapa sa isi faca datoria, va fi prea tarziu. Iar diasporezii vor pleca dupa criza, nu o sa plateasca nicio amenda, pe ei ii doare in creasta de dosare penale, in vreme ce prostii, bacauanii care respecta legea, or sa fie someri sau o sa lise ceara curbe de sacrificiu ca sa plateasca costurile acestei nenorociri. Presa e inca vie. Luati de filmati, informati presa centrala despre aceste incalcari ale legii. Nu e normal ca unii sa se distreze, sa isi bata de joc de noi, iar ei sa faca ce vor, fara ca politia sa intervina sau fara ca politia sa aiba metode prin care sa le bage mintile in cap. Johannis poate sa roage cat cuprinde diaspora sa nu ne omoare cu zile, atata vreme cat autoritatile locale se fac ca intervin, si atata vreme cat populatia nu se ridica si ii reclama pe acesti indivizi, atat la nivel local cat si la nivelul presei centrale. Sa vada toata lumea cum bacauanii care respecta legea, zic de cei din judet, nu numai din municipiu, sunt pusi la zid si ajung someri din cauza plevei aduse in tara. Pandemia asta nu poate sa se opreasca daca in fiecare zi vin din Vest mii si mii de potential infectati care vai, sunt rugati sa stea in izolare. Despre ce categorie sociala vorbim ? Cu acest gen de personaje stam la negocieri, cand ei vin de la furat si curvasarit si cersit si strans cartofi pentru ca nu au patru clase primare ?! Care este cifra exacta a persoanelor venite din Vest in judet, in ultima luna, domnule prefect ? Cate teste au fost facute asupra lor ? Oamenii de stiinta spun ca majoritatea celor infectati sunt asimptomatici, dar pot imbolnavi. Cati diasporezi sunt in izolare la domiciliu, domnule prefect ? In state occidentale, persoanele care sunt izolate la domiciliu au adresa si numele puse la intrarea in bloc, sa stie toata lumea, ca sa poata sa ii reclame, ca sa poata tara iesi rapid din criza pentru ca numai prin solidaritate si ciomag se poate iesi din rahatul asta. Unde sunt acestia, cei izolati la domiciliu, in judetul Bacau ? De ce nu stim ? DE CE ? Pentru ca va pasa mai mult de functie decat de zecile de mii de someri din judet ?
Nichifor a zis
Răspuns pentru Feedback, ce nu „vrea” să apară la comentarii!? Amice, pune mâna pe alfabetar +dicționare și citește știri ale presei străine. Asta ca să te convingi cum e „peste tot în lume”. Un mic exemplu: ieri italienii au făcut peste 20 mii teste. Au reieșit vreo 2500 noi pozitivi. Cum e cu restul testelor?
feedback a zis
buna Nechifor! nu stiu despre ce presa vorbesti tu, eu citesc si ma informez de pe The Guardian, The Telegraph, Finanacial Time, CBC, cTV, CNN plus am informatii direct din sistemul de sanatate din UK. Sa–ti spun oare despre o prietena medic de familie in uk cu semne 100% de covid? a stat la domiciliu, fara test pentru ca au decis conform protocolului lor ca nu trebuie testata…. dupa 7 zile se simte din fericire mai bine, probabil daca ar fi continuat sau s -ar fi inrautatit simptomele sau ar fi aparut altele noi gen lipsa de aer ar fi fost testata si poate internata. Italienii faceau multe pentru ca erau disperati, nu mai faceau fata in sectiile de ati(nu mai e cazul acum) in plus au primit foarte multe ajutoare de la toata lumea, inclusiv teste. Crezi ca Romania are testele in buzunar si doctorii nu vor sa le foloseasca? inclusiv ei pling ca nu sunt testati, asa ca m-as mira ca testele exista. Nu stiu ce ai vrut sa spui cu dictionarele, ma rog…nu cred ca te-am jicnit personal, nu mai cunosti sau poate….:) oi fi prietenul tau?
Tanar muncitor a zis
Testati, testati, testati !
Aceasta este singura metoda de a opri raspandirea virusului. Cadrele medicale trebuie testate zilnic cu teste rapide. Daca testul e pozitiv, pleaca in autoizolare. Dar daca nu testam, in 7-14 zile pana la primele simptome poate intra in contact cu 200 persoane si de aici crestere exponentiala a cazurilor. Testati, testati, testati !