Autoritățile atrag atenția că măștile pe care le purtăm nu trebuie aruncate pe spațiul verde, pe trotuare, la întâmplare, putând avea risc biologic. Mai grav este că în urma celor nedisciplinați vin și strâng angajații Direcției de Salubrizare și spații verzi.
„Găsim măști în special în stațiile de autobuz, lângă aglomerări. Este o problemă. În acest sens, am cerut ca într-o echipă de curățenie, un singur om să culeagă aceste măști sau mănuși aruncate aiurea, după care să le pună într-un sac special și să arunce și mănușile folosite în acest scop”, a declarat Marcelin Șolot, director Direcției de Salubrizare din Primăria Bacău.
Măștile pentru față, mănușile și orice alte PPE nu sunt reciclabile. În mod ideal, masca și mănușile se pun într-o pungă care se sigilează și abia apoi se aruncă la gunoi.
„Securizează și elimină masca în mod corespunzător. Măștile de unică folosință trebuiesc aruncate după o singură utilizare. Odată scoase de pe față, măștile trebuie introduse într-o pungă de plastic, care trebuie să fie apoi securizată printr-o închidere corespunzătoare. Punga securizată poate fi pusă în gunoiul menajer”, se arată într-un ghid prezentat pe pagina Spitalului Militar de Urgență Carol Davila din București.
Aruncarea măștilor și mănușilor la gunoi reciclabil (fracție uscată) poate pune în pericol sănătatea muncitorilor de la stațiile de sortare.
Lasă un răspuns