Eurodeputatul Dragoș Benea critică faptul că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal Bacău nu sunt încă folosite pentru pacienții de la secția Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bacău. De asemenea, liderul PSD Bacău afirmă că, în timp ce crește rata infectării cu noul coronavirus, prefectul județului ar fi în concediu de odihnă.
Într-o luare de poziție pe Facebook, eurodeputatul Dragoș Benea îi acuză pe liberali că sunt cu minte mai mult la alegeri sau la concedii, în loc să găsească soluții pentru combaterea COVID-19:
Pandemia de coronavirus își arată din nou colții: cifrele cresc, îngrijorător, de la o zi la alta – la fel și lipsa de soluții a Guvernului și a reprezentanților săi în teritoriu, tot mai mare pe zi ce trece, vizibilă cu ochiul liber.
Amenajarea etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal (SM), pentru preluarea cazurilor de Covid19, s-a finalizat de mult, însă prefectul & DSP nu au reușit să operaționalizeze nici până la această oră respectivele facilități medicale. Pare că nu mai e nicio urgență pentru autoritățile PNL, ca și când pandemia așteaptă după hârtiile și avizele birocrației peneliste.
S-ar crea condiții mai bune de tratament prin operaționalizarea celor două etaje, ar crește numărul de locuri disponibile pentru preluarea pacienților suspecți de Covid19, iar presiunea pe Spitalul Județean de Urgență Bacău – care a dus greul luptei împotriva pandemiei – ar scădea prin mutarea secțiilor de Infecțioase și ATI-covid în clădirea SM (cum, de altfel, a solicitat SJU Bacău).
Aprox. 200 de posibili bolnavi de coronavirus ar putea fi îngrijiți la etajele 4 și 5 de la Spitalul Municipal, dar asta e mai puțin important decât mersul în concediu, unde prefectul băcăuan de la PNL este plecat de câteva zile bune. Când nu pozează în samsar de primari (…), apoliticul și asimptomaticul de la Prefectură numără petele din soare.
În loc să se pregătească de valul 2 al pandemiei și să „ranforseze” sistemul medical băcăuan, greu încercat de covid și de complicitățile politice liberale, peneliștii sunt cu mintea la alegeri sau la bronz. Ca în februarie, când ne spuneau că totul e doar o banală gripă, care „trece” cu alegeri anticipate.
Ne vom trezi, din nou și nu peste mult timp, cu spitalele abandonate în fața Covid19, cu personal medical fără echipamente de protecție și autorități locale lăsate să se descurce cum pot.
– sursa: eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău
:-) a zis
🙁
Mihaela a zis
Tovarase Benea, cazurile Covid s_au inmultit in urma tergiversarii nesimtite a colegilor dvs de partid care amana din considerente meschine Legea Izolarii si carantinizarii!
Atat cinism, reavointa si prostie din partea voastra , neam de bolsevici, nu ne_a fost dat sa vedem, din pricina voastra umbla infectatii pe strazi iar medicii vor fi pusi in fata unor situatii incredibile, in care vor alege cine va muri si cine va trai!
Veti fi responsabili , cel putin moral, pentru mortii care vor veni!
STAN a zis
Oare nu era mai corect ca niste juristi inteligenti de la guvern sau de la Cotroceni sa le spuna celor de la guvernare ca trebuie o lege si sa nu fie lasate toate la pixul unui ministru gen Vela/Tataru?
Iar guvernul sa o pregateasca pe indelete si sa nu se ajunga la situatii hilare cand intre starea de urgenta si cea de alerta sa ai cateva zile „libere”.
A fost facuta intentionat sau este doar prostie/nestiinta?
Nu putem da vina numai pe „ticalosia” unora cand altii dau dovada de nepricepere 100%.
Asta ca sa nu-i banuiesc de alte ganduri (afaceri) necurate pe timp de pandemie.
Votantul a zis
Tov. Stan. Parlamentul este legislativul tarii. Guvernul este executiv, adica executa legile date de parlament. Din 2012 si pana in 2019 PSD ul a fost majoritar ( cu ALDE si UDMR), deci puteau sa dea legea cum dorea Dragnea.
STAN a zis
Ma refeream la acel proiect de lege pe care acum l-au trimis in parlament.
Cine vrea face daca stie ce are de facut.
Ghinion Iliescu a zis
„Eurodeputatul” Dragoș Belea ar face bine și să se potolească în privința covidului, nu de alta dar s-ar putea să intre în conflict chiar cu conducerea propriului partid. Și cu aliații acestuia.
Cum, când PSD, ajutat de CCR și Avocatul Poporului (cică) nu știu ce să mai facă să trimită acasă bolnavii de covid pe motiv că li se încalcă libertățile fundamentale, Dragoș Belea vrea să interneze 200 de „covizi” – parcă așa îi numea mai deunăzi?! Ej nebun?
Nu mai bine l-ai suna, măi Dragoșe, pe maestrul Vosganian să-ți explice el cum a constata că e cam vlăguit virusul în ultimele zile.
Nu de alta, dar dacă te mai agiți mult ca sifonul în pahar, o să te urechească tovarășul Marcel…
Tanar muncitor a zis
Mi se pare mie sau te cam bucuri matale ca a crescut numarul de cazuri pozitive ? Pana acu ziceai ca sunt testele masluite, crescute artificial ca sa ne tina captivi in case. Acu te-ai sucit si zici ca guvernul e incompetent. Daca era Mitza biciclista Premier sau mai rau, Presedinte (ma refer la Viorica, daca cumva te faci ca ploua…) in ce situatie eram acum cu criza medicala si cea economica ? Sa-ti fie rusine ca te bucuri si profiti electoral de valul 2. Sper ca cei cu discernamant sa te taxeze cu stampila.
H2SO4 a zis
Aruncind cu laturi in stinga si in dreapta Benea nu intelege ca asa nu va salva un partid muribund. Cu mesaje de mahala, cu acuze puerile si manifestari de precupeata in calduri stimatul domn a devenit un amarit circar …..trist personaj.
Dan a zis
Tovarasul Benea care sare intr-un picior de bucurie ca a crescut numarul de imbolnaviri si de morti datorita interventiilor criminale ale Avocatului Poporului si CCR/PSD ar trebui sa stie ca deschiderea etajelor 4 si 5 depind de un plan de situatie si o schema de amplasare care trebuie facuta de Spitalul Judetean adica de expertul cret si netuns Adrian Popa (habarnistul de serviciu) si directorul medical (creata are alte preocupari acum)