Consiliul Județean Bacău continuă demersurile pentru extinderea spațiilor dedicate pacienților infectați cu noul coronavirus. După apelul public din urmă cu două săptămâni, președintele Valentin Ivancea a anunțat, luni, că a trimis o adresă scrisă către Primăria Bacău, pentru a colabora la finalizarea Spitalului Municipal, care are etajele 1, 2 și 3 disponibile.
Parterul Spitalului Municipal a găzduit o conferință de presă susținută de Valentin Ivancea, preşedintele Consiliului Județean Bacău, Adrian Popa, managerul SJU Bacău, și dr. Bianca Purcărin, medic primar ATI.
„Ideea propusă de PSD, în luna martie, de punere în funcțiune a acestui Spital Municipal pentru patologia COVID, prin operaționalizarea etajelor 4 și 5, s-a dovedit foarte bună, iar acum trebuie să ne unim din nou forțele pentru a finaliza și restul lucrărilor. Am trimis o adresă către Primăria Bacău, pentru a trece la treabă. Trebuie reclădită încrederea pacienților în sistemul de sănătate băcăuan”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău.
Potrivit președintelui Ivancea, ceea s-a întâmplat la Piatra Neamț, unde 10 pacienți intubați au murit arși în secția ATI, arată că sistemul sanitar și-a atins limitele, spitalele sunt supraîncărcate, personalul medical este suprasolicitat, iar resursa medicală specializată nu mai face față creșterii numărului de bolnavi COVID-19.
„Practic, numeric avem același personal medical, în timp ce cazurile COVID-19 s-au multiplicat de câteva ori. Am propus la mijlocul săptămânii trecute un plan integrat de asistență medicală, la nivelul județului Bacău, cu măsuri concrete care să asigure, în principal, creșterea capacității de preluare și spitalizare a cazurilor COVID-19, prin crearea de noi locuri și asigurarea personalului medical specializat pentru deservirea acestor noi capacități medicale. Fără o viziune integrată la nivel de județ, în care resursa materială și cea umană să fie corelate, nu vom fi eficienți în combaterea pandemiei. Am intrat împreună în pandemie, încă din luna din februarie, dar presiunea cea mai mare a fost doar pe Spitalul Județean Bacău, pe Spitalul Onești, spital-suport COVID, și pe Spitalul Buhuși”, a declarat Ivancea.
Președintele CJ a lansat un apel la solidaritate și altruism, atât pentru partajarea eforturilor medicale, care să se facă în mod echitabil, la nivelul întregului județ, cât și pentru mărirea capacității de spitalizare pentru pacienții COVID.
„Propun o alianță anti-pandemie. Am deschis colaborările pe toate nivelele, nu am ținut cont în niciun fel de eșichierul politic al fiecărei entități în parte, pentru că pericolul pandemic nu ține cont de nicio culoare politică a cuiva. E momentul să dezvoltăm o strategie de dezvoltare a sistemului de sănătate care să nu țină cont de anumite interese, ci pur și simplu să avem în centrul său pacientul, ca principal beneficiar”, a spus Valentin Ivancea.
„Activitatea în linia întâi implică o uzură fizică enormă, dar și psihică”
Dr. Bianca Purcărin, medic primar ATI, a vorbit depre nevoia suplimentării personalului și presiunea în creștere care se pune pe spitale.
„Presiunea pe spitale acum este foarte mare, numărul cazurilor de coronavirus a crescut foarte mult, dar personalul medical a rămas, numeric, același. Activitatea în linia întâi implică o uzură fizică enormă, dar și psihică foarte importantă. Ca să nu mai spunem că suntem în fața virusului și oricând și noi putem fi infectați. Iar asta înseamnă o indisponibilitate de la locul de muncă de cel puțin 2 săptămâni, timp în care golul format trebuie suplinit tot de ceilalți colegi. Secția ATI din Spitalul Județean asigură asistență medicală și pe COVID, cât și pe non-COVID, cu același personal”, a spus dr. Purcărin.
În opinia dr. Bianca Purcărin, se impune dotarea secțiilor infecțioase cu surse suplimentare de oxigen, pentru a scădea presiunea pe ATI, secții în care ar trebui să ajungă doar pacienții critici. De asemenea, în paralel, sunt necesare regândirea și adaptarea criteriilor de admisie în ATI, pentru a se evita supraaglomerarea.
În acest moment, în SJU Bacău există 14 medici ATI, însă aceștia sunt „distribuiți” în patru locuri, blocul operator, chirurgia pediatrică, maternitatea și Infecțioase – COVID-19.
Criză de personal
Conducerea SJU Bacău spune că face eforturi să angajeze personal medical. „În toată această perioadă, noi am tot scos posturi la concurs, pe toate specialitățile medicale deficitare, în mod special pentru ATI, Infecțioase și Urgențe. Am lansat și invitația oricărui medic de a veni să lucreze în Spitalul Județean de Urgență Bacău, pentru că nu vorbim doar de un salariu, ci și de un pachet de facilități, inclusiv asigurarea unei locuințe, dacă are nevoie. Am făcut lobby și la Centrul universitar din Iași, mai ales că, așa cum am mai spus, noi chiar avem capacitatea de a extinde secția unde sunt monitorizați pacienții infectați cu noul coronavirus, atât ca locuri, cât și ca dotări. Nu putem însă trage de personalul medical ca de un elastic, pentru că și acesta poate ceda la un moment”, a relatat Adrian Popa, managerul SJU Bacău.
Soluțiile pentru problema personalului sunt așteptate de la Minsterul Sănătății.
Mai multe declarații, pe filmarea conferinței de presă de la Spitalul Municipal Bacău.
TUCU a zis
Acum faceti apeluri, dupa ce 5-6 ani cat ati fost la guvernare, nu ati facut nimic, ati lasat totul in conservare (paragina).
H2SO4 a zis
Prima promisiune facuta in urma cu patru ani de tandemul Benea-Necula a fost finalizarea Spitalului Municipal. Astazi PSD-ul este lovit de mila fata de cetatean si nevoile lui si vrea sa recupereze ce nu a facut in atitea ani de hibernare. La capitolul peresonal va fi jale , prin ,,grija,, lor cadrele medicale au parasit un sistem sanitar abandonat si lipsit de interes in fata politicului. Dlor politicieni citi romanii trebuie sa mai moara ca sa intelegeti ca sunteti inutili, toxici, incompetenti, corupti si daunatori acestui popor ???
vlad tepes a zis
Lasati prostiile…scolile de asistente medicale FEG, Christiana, Liceul Mihai Eminescu si alte cateva au produs destul personal….Acum la treaba!Ca doar n-or fi luat bani degeaba formatorii! Aaaa, nu stiu a face o injectie, a prinde o vena, a vorbi frumos cu pacientul…asta-i alta mancare de peste! Sa anulam diplomele!