Polițiștii locali din Bacău au intervenit, marți, la un caz de ulburare gravă a ordinii și liniștii publice, o încăierare în fața magazinului Cora.
Marți, 26.01.2021, în jurul orelor 14.00, polițiștii locali au fost sesizați cu privire la faptul că în zona hipermaket-ului Cora, aflat vizavi de sediul Poliției Locale, se află în desfășurare un conflict între mai multe persoane.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Compartimentului Intervenții care a intervenit în disputa fizica și verbală pentru aplanarea conflictului survenit pe fondul unei șicanări în trafic. Au fost legitimate atât persoanele implicate, respectiv numiții B.A de 34 de ani și M.V. de 33 ani ambii cu domiciliul în Bacău, cât şi pasagerii celor două vehicule.
Pentru persoanele implicate în altercație, dat fiind faptul că s-a folosit spray paralizant, a fost solicitat un echipaj din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău în vederea acordării ajutorului medical de specialitate, iar pentru actele de distrugere săvârşite acestea au fost îndrumate să se adreseze Poliţiei Municipiului Bacău.
Totodată, faţă de persoanele implicate urmează să fie luate măsurile legale.
:-) a zis
Bine ca au actionat,si nu s-a agravat situatia.
:-) a zis
Bine ca au actionat,sa nu degenereze situatia.
Mihai S. a zis
Sper sa fie pedepsit aspru cel care a initiat conflictul. Sunt multi bizoni in traficul bacauan care cred ca li e-a dat ma-sa strada.
Nu se semnalizeaza, nu se da prioritate, se schimba benzile fara asigurare si fara semnalizare, parcare la misto in intersectii, parcari care blocheaza alte masini ( asta e o moda in Bacau), claxonat la greu, parcari oblic sau pe 2 locuri, parcari pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilitati … etc.
Nu inteleg de ce politistii (fie ei locali sau ailalti- ca nu mai stie nimeni cum ii cheama) nu dau amenzi. S-ar strange sume considerabile … cu care putem dezvolta orasul.