Deși se laudă că „Bacăul este cel mai transparent municipiu din țară”, primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu nu a implementat nici până acum hotărârea de Consiliu Local ce privește publicarea tuturor contractelor și plăților făcute de Primăria Bacău și instituțiile din subordine.
Adoptată în ședința din decembrie 2020 a Consiliului Local Bacău, hotărârea prevedea ca toate contractele publice și cheltuielile efectuate de primărie să fie publicate online, cu trimitere de pe site-ul municipiului. În realitate, executivul local a creat un subdomeniu, la adresa contracte.municipiulbacau.ro, pe care nu există, la o lună după ce hotărârea Consiliului Local a intrat în vigoare, decât 4 facturi plătite de Agenția de Dezvoltare Locală Bacău. În rest, contractele și plățile efectuate de direcțiile din Primărie sau de instituții precum Poliția Locală, DAS, Thermoenergy etc sunt pagini goale sau „contracte model”.
Situația a fost reclamată la ședința de ieri a Consiliului Local de independentul Dorin Chirilescu. „Vreau să atrag atenția că hotărârea 270, din 18.12.2020 nu este respectată”, a precizat consilierul, atrăgând atenția că, pe lângă lipsa informațiilor, nu există nici o trimitere de pe site-ul municipiului, așa cum prevede decizia din decembrie.
În replică, primarul Viziteu i-a răspuns că „Bacăul este cel mai transparent municipiu din România”, iar viceprimarul Cristian Ghingheș i-a replicat că este prost informat și că informațiile există online. Situația de fapt îi contrazice însă pe cei doi șefi ai executivului local, așa cum se poate vedea pe site.
Și situația COVID prezentată de Primărie induce în eroare
Mai mult, pe site-ul municipiului Bacău, există informații eronate despre situația COVID din județ. Conform informațiilor de pe pagina web a Primăriei, rata de infecție în județ ar fi de 3,14 la mia de locuitori. În realitate, rata este 1,18 la mie, în județul Bacău.
:-) a zis
Sfatuitorul si trompeta de serviciu,il sfatuieste prost…
Andreea a zis
Daca el ca deputat a pierdut un proces pt transparenta… cum va asteptati ca in calitate de primar sa fie transparent? Vise…
Adriana a zis
Funcționează site-ul. Este totul în regula. Ce vedeți toți în neregula?
Cristi a zis
Adriana mai citește o data…..și Dna Dancila citea dar nu înțelegea.
Baiatu' informat a zis
M-am uitat sa vad si eu acea hotarare si am ajuns la concluzia ca nici unul din cei trei nu stiu ce au votat. Consilierul Chirilescu prin reclamatie si ceilalti doi prin replicile date. Art. 4 din regulament spune clar ca „Toate contractele aflate în derulare ale Municipiului Bacau sau ale institutiilor subordonate Consiliului Local Bacău vor fi scanate si publicate pe pagina de internet a Municipiului Bacau respectiv a institutiilor subordonate in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotărâri .” Adica fix pe 16.02.2021.
Valabil si pentru autoarea articolului, Ella Craciun.
Mihai S. a zis
ZDBC rusinica.
Mai cititi odata art. 4 din HCL 270/2020.
Scrie clar acolo, dar voi, chibiti cu batul prin gard. Sunt destui prosti in Bacau, nu-i mai prostiti si voi.
Voi nu va doriti Bacaul mai bun?
m a zis
Nici autorizatiile de construire si certificatele de urbanism emise in anul 2021 nu mai sunt incarcate pe pagina primariei municipiulbacau.ro, asa cum s-a intamplat pana in luna decembrie 2020. De ce?