• mai nou, ele sună la linia 983, de la Centrul de Primire a Copiilor în Regim de Urgență • femeile bătute de soți vor să vină aici, fiindcă dacă s-ar adăposti la rude, ar fi imediat descoperite
Femeile din Bacău care sînt maltratate de soți au găsit de ceva vreme o modalitate inedită de a-i speria pe cei alături de care au decis să-și petreacă viața. Varianta la care apelează tot mai des este de a suna la instituțiile de ocrotire, solicitînd găzduirea pentru o anumită perioadă de timp, pînă cînd agresorii revin la sentimente mai bune. „În ultima vreme, numărul apelurilor primite de la femei care nu mai au deloc un trai bun acasă este din ce în ce mai mare. Toate spun că nu mai pot sta acasă și că preferă să se izoleze de restul familiei, poate în acest fel îi determină pe cei care le bat să reununțe la acest comportament”, ne-a declarat Delia Frînculeasa, șefa Serviciului Primirea Copiilor în Regim de Urgență.
Numai în luna iulie, din cele aproximativ 20 de apeluri primite la telefonul 983, circa jumătate au venit de la femei care nu mai suportă să stea acasă și să fie bătute, jignite și permanent în gardă. Pînă în urmă cu puțin timp, soțiile bătute fugeau la părinți, frați, surori sau alte rude. Soții bănuiau unde s-au dus și le găseau imediat. „Vor să vină la instituții de protecție pentru că aici este mult mai greu ca cineva să le dea de urmă. Spun că vor să stea una- două săptămîni, după care se întorc acasă. Speră ca în acest interval, în lipsa lor, soții să își reconsidere comportamentul”, a continuat Delia Frînculeasa.
Chiar dacă Serviciul de Primire în Regim de Urgență este destinat doar ocrotirii copiilor în dificultate, femeile cu probleme familiale pot găsi un adăpost la Centrul Familial. Numai că una din condițiile acceptării lor în acel centru este realizarea unei anchete sociale acasă. Acest lucru presupune vizite la domiciliul solicitantei și discuții cu membrii familiei, inclusiv cu soții agresivi. „Atunci cînd aud de procedura care trebuie parcursă, femeile renunță la plîngerile pe care le fac la telefonul de urgență. Renunță la toate scenariile pe care le-au gîndit luni de zile și preferă să rămînă în continuare lîngă soți, chiar dacă agresiunile tot se produc”, afirmă Delia Frînculeasa. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns