Noi detalii din raportul de control efectuat după intervenția eșuată a forțelor de ordine în cazul luării de ostatici de la Onești descriu un comportament criminal al polițiștilor aflați la fața locului.
Detaliul care şochează şi care arată limpede că poliţiştii au luat în derâdere criza ostaticilor este faptul că aveau cheia apartamentului, dar nici măcar nu au încercat să o folosească.
Polițiștii aveau obligația să țină pornite acele body-cam-uri (camere video) de la începutul intervenției și până la finalul ei, însă, potrivit informațiilor Digi24, nu au făcut acest lucru, le-au mai oprit din când în când, atunci când au vrut. Dar totuși nu le-au oprit atunci când au purtat un dialog aproape absurd cu agresorul. Unul dintre polițiști, care era în fața blocului, îi spune acestuia: „Deschide, bă, ușa, să intrăm!”, iar agresorul îl întreabă de la balcon: „Cine ești tu, mă?”. Replica polițistului: „Sunt și eu, pe aici”. În acel moment, polițiștii care asistau la scenă au râs toți și au continuat să ia în derâdere revendicările pe care le avea bărbatul din apartament.
Atacase recent o femeie, dar polițiștii au ignorat informația
Pe de altă parte, se știa că agresorul avea un trecut violent, dar acest aspect a fost ignorat de polițiști. Șefii Poliției din Onești ar fi trebuit să știe foarte clar că bărbatul mai avea patru dosare de violență, iar unul dintre ele fusese deschis chiar în 2021, când agresorul a atacat-o pe o femeie, a intrat peste ea în casă și a amenințat-o tot cu un cuțit.
Acel dosar a fost închis, însă, pentru că victima și-a retras plângerea, însă polițiștii ar fi trebuit să știe foarte clar cu cine au de-a face. Or, în raportările pe care ei le-au făcut superiorilor de la București, l-au prezentat pe Gheorghe Moroșan ca fiind un pensionar care și-ar fi pierdut apartamentul la începutul acestui an (!). Deci, toate datele pe care ei le-au raportat au fost eronate.
Șeful SAS Bacău, șeful trupelor speciale, nu a mers repede la fața locului, așa cum i-ar fi cerut sarcinile de serviciu, ci a stat până undeva, în jurul orei 16:00 în birou, trimițându-și oamenii din subordine acolo.
„Instruire” de urgență, din birou, pe internet
Un detaliu revelator este că, potrivit informațiilor Digi24, adjunctul IPJ Bacău, cel care era la comandă și care ar fi trebuit să coordoneze totul, a stat multă vreme, la fel, în biroul său, și-n tot acest timp a căutat pe internet, pe Interpol, care este procedura de intervenție în cazul unei luări de ostatici.
După schimbarea sa din funcție, comisarul șef Adrian Tuluc a încercat să-și îmbunătățească imaginea și a lansat „pe surse” informația că el ar fi informat IGPR, însă nu au fost trimise trupele speciale.
Agresorul putea fi eliminat
Cât despre intervenție, comandantul Structurilor Acțiuni Speciale spune răspicat că nu era nevoie nici de coborâre în rapel și măcar de lunetiști, dacă se lua decizia ca agresorul să fie eliminat:
„Nu trebuia o pușcă cu lunetă. Din mai multe motive: distanța de la baza locului până la limita superioară a subiectului aflat în balcon este de 10 metri. Distanța de la baza blocului până la mijlocul aleii care despărțea blocul vizat de blocul de vizavi este opt metri. Teorema lui Pitagora ne spune că distanța directă de tragere este în 12 și 13 metri. Între 12 și 13 metri, orice polițist din Poliția Română, cu pistolul aflat în dotare, putea să execute foc de precizie, în condițiile în care ținta era un om de 140 de kg”, a declarat Alexandru Scurtu, șeful SIAS.
Raportul final al anchetei recomandă cercetarea disciplinară a 14 polițiști implicați în cazul de la Onești. O parte dintre ei sunt acuzați că l-au privat de informații pe singurul ofițer pregătit să dezamorseze un astfel de conflict.
eu a zis
Les Incompétents !
DORINA a zis
Au avut prea multa rabdare cu un asemenea marlan.O ora ii era suficient.Trebuia sa intre fortat peste el in casa.Daca era in CANADA ii zburau creierii.Aici daca nu te conformezi politiei, nu stau prea mult de vorba cu tine.Astia trec direct la fapte.La un roman din provincia Ontario i-au zburat creierii.Se batea cu nevasta,si cand a venit politia peste el nu a vrut sa cedeze,a tinut cutitul la gatul nevestei,si atunci politia a tras direct in capul lui.
gica manaila a zis
nu avem legislatie pt asa ceva. la noi trebuie tras in picioare
Mihai S. a zis
Politistii romani, competenti si „speciali”.
Propun sa-i scoatem la pensie la 35 ani.
Unde e sindicatul politistilor?
Unde sunteti mai inteligentilor, ca spuneti despre altii ca nu s-au facut politisti fiindca nu le-au placut scoala.
P.S. Acum vreo doua ore, in zona Penny de la politie, un Polo inscriptionat cu POLITIA, a aprins luminile intermitente rosii-albastre „decat” sa calce linia continua, apoi le-au stins si si-a vazut de drum.
Comportament de cocalar.
Astia sunt politistii din ziua de astazi. Nu toti. Unii isi fac treaba bine. Problema e cum sa-i responsabilizam pe aia rai.
Hogea Anamaria a zis
Vă spun eu cum ar trebui sa-i responsabilizăm pe politisti răi D-ul Mihai S., ar trebui de tot, sa-i dea afară , să nu mai îmbrace în veci haina de politist!
Ptr că ne fac de rusine, și nu au un pic de compasiune față de familiile victemilor, mă refer aici la la Adjunctul șefului IPJ Bacau, la D-ul Adrian Tuluc, care minte cu nerusinare! Ar trebui să se numească D-ul Adjunct Șef Păcală Adrian!
Sorin a zis
Drept pedeapsa a fost trimis la capitala si ocupa in continuare nus ce functie, mama ei de tara!
Ion a zis
Deschide, ba, usa!
Habar n-aveau pe ce lume sunt. Sa negocieze cinci ore cu un dezaxat și sa nu aibă nicio idee despre ce e de făcut.