~2 min lectură 4 comentarii

Facturi de peste 50.000 de euro pe lună pentru apa de ploaie. Primăria Bacău plătește de două ori mai mult pe apa pluvială decât pe apa curentă

Ella Craciun

Primăria Bacău se află printre cei mai importanți clienți ai Companiei Regionale de Apă Bacău, unde este și acționar. Plățile pe care instituția le face pentru servicii de apă și canalizare sunt de ordinul sutelor de mii de lei.

O astfel de factură, de 257.876 de lei apare achitată de primărie în luna februarie 2021. Am solicitat instituției să ne comunice pentru ce a fost emisă o factură de această valoare. Potrivit reprezentanților primăriei, „factura respectivă reprezintă apele pluviale pentru municipiu, în perioada 1-31 decembrie 2020”. Mai pe scurt, apa de ploaie. 

Și costurile cu facturile la apă sunt uriașe. Primăria plătește aceste facturi pentru clădirea proprie, dar și pentru opt instituții subordonate, de la Spitalul TBC la ADL sau Clubul Sportiv. Dintre direcții, Administrația Piețelor primește cinci facturi la apă pe lună. Restul instituțiilor primesc doar câte o factură lunar.

În total, Primăria Bacău achită lunar 24 de facturi pe lună, adică 288 pe an. În 2020, contravaloarea acestora a fost de 876.241 de lei. Separat, pentru serviciile de vidanjare la adăpostul de câini, apele provenite din precipitații și ape uzate, din bugetul local s-au plătit peste 85 de mii de lei. 

În total, Primăria Bacău a plătit facturi de 3.044.944 de lei către CRAB în 2020. Din toți acești bani, 2,1 milioane de lei sunt apa de ploaie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. d
    ddd
    15 martie 2021, 09:45
    0

    Am avut noroc ca a fost un an secetos. 🙂

  2. T
    TUCU
    15 martie 2021, 12:46
    0

    Nu conteaza daca ploua sau ninge, societatea te incaseaza automat, un procent fixat. Normal apa de ploaie ar trebui sa reduca din noxele din analizarea orasului. Vrem nu vrem platim la procent

  3. T
    TUCU
    15 martie 2021, 12:48
    0

    Nu conteaza daca ploua sau ninge, societatea te incaseaza automat, un procent fixat. Normal apa de ploaie ar trebui sa reduca din noxele din canalizarea orasului. Vrem nu vrem platim la procent

  4. M
    Mihai S.
    15 martie 2021, 20:22
    0

    A stat cineva sa analizeze daca e corect si legal sa platim apa de ploaie CRAB-ului?
    Ei (CRAB-ul) nu dau socoteala pentru calitatea apei, presiunea scazuta, defectiuni dese (la reteau orasului si nu numai) dar vor sa fie platiti riguros pentru o apa care sa fim seriosi, o mica parte ajunge in canalizare. Apa de pe un bloc, spre exemplu, se duce pe spatiile verzi invecinate, sta sub forma de balti pe asfalt sau se infiltreaza efectiv in sol. De unde ideea asta ca TOATA apa de ploaie se duce in canalizare?
    Primaria sub tutela lui Necula parca, a permis aceasta hotie, aceasta smecherie.
    Domnilor consilieri municipali, domnilor viceprimari si d-le primar – va rog modificati aceasta mare hotie.
    Dupa ce platim o apa vai mama ei, transportata cu 60% pierderi recunoscute oficial, societatea asta corupta, condusa de incompetenti si care ofera servicii scumpe si de proasta calitate isi permite sa ne mai suprataxeze si cu apa de ploaie, cine stie dupa ce calcule inventate de ei.
    Vrem restructurarea CRAB cat mai urgenta.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.