Pomenirea Sfîntului Miron, făcătorul de minuni
Sfîntul Miron s-a născut și a crescut în insula Creta. A trăit o parte din viață din munca cîmpului, hrănindu-i din roadele pe care le culegea și pe săracii din zonă. Era atît de bun și de milostiv, încît, odată, cînd a descoperit pe pămîntul său niște tîlhari furînd, în loc să-i bată sau să le facă vreun rău, i-a ajutat să-și umple sacii cu grîu și să plece. Le-a poruncit să nu mai spună la nimeni lucrul acesta.
Pentru felul în care a trăit și i-a tratat pe cei din jur a fost hirotonit preot, învățîndu-i pe oameni sfînta credință și întărindu-i spre greutățile mucenicești. După moartea împăratului Decius, prigonitor înverșunat al creștinilor, Miron a fost ridicat la scaunul de episcop. Sfîntul îi cinstea mult pe Sfinții Mucenici, care au pătimit pentru Hristos în vremea prigoanei. A făcut multe minuni. A oprit curgerea unui rîu, după care a poruncit rîului să curgă și așa s-a întîmplat. S-a dus în lumea celor drepți la o sută de ani.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Dominic
Sfîntul Dominic s-a născut la 24 iunie 1170 și a absolvit în mod strălucit studiile clasice, filosofice și teologia la Palencia, după care, la 25 de ani, a fost sfințit preot. O întîmplare neașteptată l-a trimis, împreună cu episcopul de Osma, în Danemarca, ca să rezolve problema căsătoriei prințului moștenitor cu fiica regelui Danemarcei. Cu prilejul călătoriei spre nordul Europei, Dominic a descoperit criza spirituală profundă a populației catolice. Sub impresia profundă a celor văzute în călătoria lor, au cerut de la papa să fie trimiși în țara cumanilor, pentru a-L predica pe Hristos. Papa nu a acceptat cererea lor, dar i-a sfătuit să se alăture misionarilor trimiși în sudul Franței pe cei trecuți de partea ereticilor. Dominic, cunoscînd motivul eșecurilor misiunilor anterioare, s-a hotărît împreună cu episcopul său să călătorească pe jos. Au purtat haine simple și au dus o viață sobră și pașnică. Fără a se lăsa intimidați de pietre și amenințările cu moartea, cei doi îi sileau pe conducătorii ereticilor să intre cu ei în discuție. Dominic dorea organizarea unor mănăstiri în care să-și găsească adăpost și văduvele și tinerele doritoare de o viață mai aleasă, pentru că acestea puteau să-i îngrijească pe bolnavii și bătrînii din împrejurimi. Dominic s-a gîndit și la întemeierea unui ordin călugăresc de bărbați iubitori de sărăcie și de studiu intens, care să predice învățătura creștină nu numai cu cuvintele, dar și prin exemplul vieții lor. Astfel a luat ființă Ordinul Dominican, a căror constituție a fost aprobată în anul 1216. Pilonii de temelie ai Ordinului dominican sînt sărăcia și studiul. Sfîntul Dominic a trecut pragul veșniciei în anul 1221, iar în 1234, a fost ridicat la cinstea sfintelor altare. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns