~4 min lectură 7 comentarii

Procesul foștilor edili Cosmin Necula și Dragoș Ștefan se reia. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins sesizarea fostului primar al Bacăului

Redacția Ziarul de Bacău

Procesul în care fostul primar Cosmin Necula și fostul viceprimar Dragoș Ștefan sunt judecați pentru abuz în serviciu se reia la Tribunalului Neamț. Dosarul foștilor edili ai Bacăului a fost suspendat, fiind sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Tribunalul Neamț a admis, în octombrie 2020, să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în cadrul Dosarului nr. 1652/110/2019, cauză în care a fost trimis în judecată fostul primar al Municipiului Bacău, Cosmin Necula, pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de participație improprie sub forma determinării la infracțiunea de abuz în serviciu, care ar fi avut drept consecință încălcarea dispozițiilor din Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

CJUE a trebuit să pronunțe o hotărâre prealabilă asupra următoarei întrebări:

„Dacă articolul 2 din TUE (referitor la respectarea principiilor statului de drept și respectarea drepturilor omului) prin raportare la art. 48 para. 2 din Carta drepturilor fundamentale a UE referitor la dreptul la apărare și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a UE referitor la principiul legalității infracțiunilor și pedepselor se opun reglementării la nivel național ca infracțiune a unei fapte de îndeplinire a unui act cu încălcarea oricărei legi, fără indicarea expresă a legilor sau a dispozițiilor din legi a căror încălcare atrage angajarea răspunderii penale.”

Sintagma „îndeplinește cu încălcarea legii” impune practic o obligație generală de a respecta un număr nedefinit de legi, mai exact toate legile din fondul legislativ, cu consecința aplicării de sancțiuni penale. După cum se poate observa, reglementarea actuală a infracțiunii de abuz în serviciu nu incriminează fapte, acțiuni sau omisiuni concrete, textul fiind redactat deficitar, lipsit de claritate și previzibilitate, cu încălcarea directă a principiilor legalității și proporționalității dreptului penal, a considerat avocatul lui Cosmin Necula.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat

„Cererea de decizie preliminară formulată de Tribunalul Neamț (România) prin decizia din 14 octombrie 2020 este vădit inadmisibilă”, a decis CJUE. Detaliile pot fi consultate pe site-ul instituției.

Prin urmare, Tribunalul Neamț va relua în octombrie 2021 judecarea dosarului întocmit de DNA Bacău.

Acuzațiile DNA

Fostul primar al Bacăului, Cosmin Necula, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzația de abuz în serviciu și un prejudiciu de peste o jumătate de milion de lei, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție. Alături de el, a fost trimis în judecată și fostul viceprimar Dragoș Daniel Ștefan.

Cei doi sunt acuzați de DNA de săvârșirea infracțiunii de participație improprie (sub forma determinării) la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii precizează că, la data de 10 iulie 2017, într-o ședință a Consiliului Local Bacău, „Cosmin Necula și Dragoș Ștefan, cu intenție, i-au determinat pe consilierii locali prezenți să adopte o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general”.

”Ca urmare a demersurilor celor doi inculpați, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administrația publică locală, a dispus finanțarea proiectelor depuse de două asociații (cu sumele de 553.000 lei – ACS Aerostar, respectiv 15.000 de lei – Asociația Nevăzătorilor) deși acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse”, mai precizează procurorii.

DNA subliniază că, prin finanțarea respectivelor proiecte, au fost încălcate dispozițiile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și au fost vătămate interesele legale ale solicitanților care au întrunit un punctaj mai mare.

”Corelativ, cele două asociații, beneficiare ale fondurilor, au obținut un folos necuvenit constând în acordarea de finanțări nerambursabile la care nu erau îndreptățite potrivit dispozițiilor legii mai sus menționate”, conchid procurorii. Inițial, anchetatorii DNA au clasat dosarul, dar a fost redeschis prin decizia Tribunalului Bacău.

În iulie 2019, când a fost trimis dosarul la instanța din Bacău, primarul Cosmin Necula s-a declarat nevinovat, iar viceprimarul Dragoș Ștefan nu a comentat.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. :
    :-)
    23 august 2021, 08:10
    0

    Mai Omule,unde iti este capul?

  2. e
    elena
    23 august 2021, 08:21
    0

    un dezastru de primar, abuz in serviciu…sa plateasca daca e vinovat. dar pt ce face noul primar usr se sesizeaza cineva? nu

  3. h
    haha
    23 august 2021, 08:52
    0

    cine le-a facut plangere dupa clasare? turnătorul ghinghes?

  4. H
    Hoha
    23 august 2021, 08:55
    0

    foarte amuzant cum cei doi inculpati DNA sunt acum aliatii lui Stanciu-Viziteu dupa ce in campanie trambita zi si noapte cu dosarul …

    1. a
      alin
      23 august 2021, 11:20 răspuns pentru @Hoha
      0

      iar de viziteu usr nu se atinge nimeni. de fapt de usr in general nu are curaj nimeni sa se atinga

  5. c
    cucernic
    23 august 2021, 11:05
    0

    stefan e pusculita lui viziteu iar necula ospatarul

  6. b
    bacauan
    23 august 2021, 16:58
    0

    Si totusi …pe derbedeul asta de popovici care are pretentii sa i se spuna secretar general , nu il intreaba nimeni nimic … el a avizat de legalitate proiectul de hotarare… lucru pt care ia o caruta de bani… el este taticul ilegalitatilor din primaria bacau…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.