Ștefan Răzvan Hîrbu, din Comănești, un bebeluș în vîrstă de numai un an, a murit în timp ce dormea. Părinții nu și-au dat seama că se întîmplă ceva rău cu micuțul și au descoperit doar dimineață că acesta nu mai sufla. Ei l-au transportat de urgență la Spitalul municipal din Moinești, unde medicii nu au putut să mai facă altceva decît să constate decesul. Cauza reală a morții va fi stabilită abia în cursul zilei de astăzi, în timpul necopsiei ce se va efectua la Morga Spitalului municipal Onești, însă la prima vedere se pare că decesul s-a datorat înecului prin somn. (Măriuca BOBOȘA)
Un copil de numai un an a decedat în somn
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.