■ fotbaliștii oneșteni au efectuat ieri un joc test, în care Ghiță Poenaru a insistat asupra cornerelor și loviturilor libere
Antrenamentul de ieri a însemnat pentru fotbaliștii oneșteni un ultim test înaintea meciului de la Cîmpina. Ghiță Poenaru a alcătuit primul „11”, cu mențiunea că sînt posibile unele mutări în funcție de rezolvarea transferurilor unor jucători, pe care l-a hărțuit pe toată durata antrenamentului. Jocul școală cu rezervele, între care și fotbaliștii ușor accidentați, a fost un adevărat chin chiar și pentru tehnician, care a centrat, a pasat, s-a demarcat și, în final, a ajuns la dușuri cu tricoul leoarcă. Ciubotaru – Dragomirescu, Chișăreanu, C. Munteanu, Goian, Bîndar – Bîrsan, Pleșa, Gorga – P. Bogdan, M. Ilie, garnitura posibilă de la Cîmpina cu care Poenaru a muncit ieri din greu. De partea cealaltă, Ursachi, Laurențiu Ivan, Boroncoi, Vetrea, Avădanei, Constantin, Axinia. Primele 10 minute au fost alocate execuției unui corner. Nea Ghiță i-a așezat pe fiecare în parte, Gorga a centrat, dar antrenorului nu i-a convenit rezultatul și loviturile s-au derulat continuu. În fine, pauza a fost momentul mult așteptat de către fotbaliști. Tot atunci, Poe a făcut unele mutări, sperînd în același timp ca pînă la ora jocului să poată conta pe acestea. A intrat în primul „11” Axinia, iar pe lîngă el și-au făcut apariția L. Ivan, Avădanei și Boroncoi. Poenaru a țintit în special loviturile libere și cornerele, și s-a observat la antrenamentul de ieri predilecția spre jocul ofensiv, semn că FC Onești are în vizor victoria la Cîmpina, și nu doar un rezultat de egalitate. După ce a scos sufletul din Gorga, Chișăreanu și Vetrea, jucători pe care i-a întrebuințat în cinci minute la maximum, Ghiță Poenaru a fluierat finalul antrenamentului. „Vedeți ce căldură este afară. Faceți bine și încercați să vă odihniți. Stați în casă, la răcoare, sau faceți o plimbare ușoară seara, și nimic mai mult. Vedeți că este și meci”, le-a transmis Poenaru elevilor săi în timp ce aceștia se îndreptau spre vestiar, făcînd aluzie la tentațiile care pot apărea. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns