Un accident grav s-a produs luni dimineață, în jurul orei 05.00, pe drumul național 2G, care leagă Moineștiul de Bacău, în localitatea Ardeoani. Două persoane au murit și o alta a fost rănită grav.
Din primele informații, accidentul s-a produs după ce un șofer a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și mașina a lovut violent un cap de pod.
În urma coliziunii, șoferul și un pasager au decedat, a treia persoană este evaluată medical la fața locului, iar cel de-al patrulea pasager a fost transportat la spital pentru investigații medicale, anunță autoritățile. Traficul rutier prin zonă se desfășoară alternativ, pe un fir.
„În autoturism erau 4 persoane dintre care 1 persoană s-a autoevacuat și 3 persoane încarcerate: 1 persoana încarcerată (sex masculin, 16 ani) politraumatizat, preluat de SMURD Moinești și predat la CPU Moinești, 1 persoană încarcerată (sex masculin, 30 ani) – conducător auto declarat decedat, 1 persoană încarcerată (sex masculin, 17 ani) – declarat decedat”, a precizat Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Delta Foxtrot a zis
Din imagini se constata ca este vorba despre o cascaraveta, o epava veche de 20 de ani, probabil ruginita toata, autovehicul tipic pentru 90 la suta dintre soferii din Romania. Cu asemenea dricuri pe roti umbla oamenii si culmea, apasa pe acceleratie de zici ca i-a lovit strechea. Numai azi dimineata, tot prin judet, dar pe un drum judetean, am intalnit un mosneag la volan, care rula cu 120 pe ora, la volanul unei Astre model de prin 1995. Eu conduc un Volvo XC60 model 2020, si am o gramada de sisteme de siguranta pe masina. Dar nenea asta, daca intra cu 120 pe ora intr-un gard, crapa instantaneu. Pare-se ca amigdala cerebrala are o functie exacerbata in cazul multor peizani care dau dovada de o agresivitate primitiva, la volan.
Alex a zis
La fiecare articol de genul asta trebuie sa fie unul ca tine: unul care habar nu are de cauzele accidentului dar stie el ca se trage de la vechimea masinii. Stiu ca ti se pare ca esti zeu ca ai masina noua dar vreau sa iti zic plimbandu-ma prin Europa e faptul ca am remarcat ca, in tarile in are oamenii chiar stiu sa traiasca (alea mediteraneene) daca e un lucru care mi-a sarit in ochi e faptul ca nu sunt disperati dupa masini noi sau scumpe cum suntem noi. Nu isi masoara fericirea sau altceva (if you know what I mean) in functie de valoarea masinii. Oameni destepti care stiu ce conteaza in viata. Nu spun asta foarte des dar cred sincer ca esti batut in cap rau de tot.
Mareșal Antonescu a zis
Cum le știi tu pe toate, mai „bogatasule”…??. Ești mult mai prost decât pari…. In imagini se vede un Audi destul de „tinerel”. Ce sa faci? Nu toată lumea are banii tai…. Păcat de tineretea lor… Dumnezeu sa ii ierte și pe ei și pe tine, nefericitule!
Dani a zis
Cel mai prost e ala mort care coduce ca bezmeticul! Pacat de toti prostii astia zmei si de cei care mai mor pe langa ei.Asta e strazi proaste, amenzi foarte mici si multa prostie la volan….rezultatele se vad.
Jigau a zis
Prosti sunt cei care nu știu cu cât se circula într-o localitate, sau fac pe prosti, cum e zicala aceea ce aș face omului cu mâna lui e lucru manual. D-zeu sa ai ierte.
UM 0925 a zis
Cea mai buna dovada ca suntem un popor de cocalari este faptul ca un comentariu de bun simt, primul din lista, care spunea ca marea majoritate a masinilor aflate in circulatie sunt niste rable sinistre, a fost votat negativ de catre multi cititori ai unui ziar cat de cat rasarit, cum e ZDBC. Lumea nu realizeaza ca o masina veche se dezmembreaza de la sine daca o busesti de un gard. Si eu am constatat, si toata lumea a constatat de nenumarate ori ca unii oameni care par altfel normali la cap umbla cu niste viteze de zici ca sunt dementi.
Eu nu cred ca in judetul asta sunt mai mult de 100 de AUdi si de BMW-uri luate din fabrica. Masinile astea costa bani, nu gluma. Restul sunt la mana a doua, au un milion de kilometri la bord dar fiind vosite oleaca, zici ca sunt noi. Nu sunt noi nici pe departe, si pretul lor este mai mic decat al unui Logan nou. MUUUULT mai mic.
De aia apasa multi pe acceleratie. Cred ca sunt intr-o masina noua. Dar nu sunt. Si ce am vazut mai grav,de boala asta s-au molipsit si femeile.
Zicea mai deunazi cineva ca a vorbit cu un om care isi extinde afacerea. POMPE FUNEBRE. Cica merge foarte bine, inafara de covidosi, cica vin cu duiumul dintr-astia sfartecati in accidente. Nu glumesc, se moare pe capete. Iar prostanacii cred ca daca au Audi din 1900 toamna, or sa scape vii dintr-un accident. Printesa Diana nu a scapat dintr-un Mercedes blindat,
Fritz a zis
Dacă tu preferi un Logan nou ??, în locul unei mașini adevărate chiar și cu 200.000 de km rulați în afara, nu e problema a 90 % din șoferi( procent fictiv, asa s-a comentat pe aici) . Poate ca mulți prefera o mașină SH, Muuuuult mai sigura decât o tabla goala, fără nimic pe ea dpdv al siguranței, confortului, etc. E o chestie de gust, pana la urma. Nu mai compara un Audi de 8-10 ani cu un Logan NOU ???. Nu au termene de comparatie…
NEURONUL a zis
Au murit oameni acolo si inca mor prea putini la cum se circula…..Dumnezeu sa-i odihneasca.Bun comentariu Maresal Antonescu,foarte bun!
Alegătorul a zis
Hai sa-i judecăm pe cei care ne promit odata la 4 ani autostrăzi și drumuri fara gropi sau o semnalizare corespunzător. La o casa sunt 3, 4 automobile iar drumurile au rămas de pe timpul regretatului Ceaușescu. De ce mereu suntem doar noi șoferii vinovați? Politicul și administratia drumurilor nu au vină? Avea rovineta plătită? Ce a primit în PLUS față de ce ne ofereau politicienii anilor ’80? Ma refer la INFRASTRUCTURA RUTIERĂ. NIMIC, NIMIC, NIMIC ??