DNA Bacău s-a sesizat din oficiu privind anumite nereguli la organizarea de către Primăria Bacău a evenimentului „Oktoberfest Moldovenesc”. Astfel, la o zi după ce Ziarul de Bacău a publicat o investigație în care a arătat cum firma contractată de Primărie pentru organizarea evenimentului a amenajat fără nicio bază legală standuri cu mâncare și băutură și a perceput comisioane de la comercianți, DNA a deschis dosarul 110/P/2021 privind faptele în cauză. Luna aceasta, procurorii anticorupție au clasat dosarul, arătând însă că s-au produs o serie de ilegalități ce ar trebui sancționate.
Conform concluziilor DNA Bacău, firma ADS Fill Prod, contractată de Primăria Bacău să organizeze Oktoberfest Moldovenesc, nu avea nicio bază legală să comercializeze mâncare și băuturi alcoolice sau să se folosească de terenul din Parcul Cancicov, ci doar să amplaseze o scenă și să contracteze artiști.
Ce susține DNA în ordonanța de clasare a dosarului:
Conform contractului din data de 30.09.2021, ADS Fill Prod S.R.L. a fost prestator de servicii doar în ceea ce privește amplasarea unei scene, contractarea unor artiști și promovarea evenimentului.
SC ADS Fill Prod S.R.L. nu a avut nicio bază legală sau contractuală în baza căreia să organizeze evenimentul de tip street food – comercializare de mâncare și băuturi alcoolice.
SC ADS Fill Prod S.R.L. nu avea niciun titlu legal sau contractual în baza căruia să dcțină/folosească pe perioada celor 3 zile suprafața de teren din Parcul Cancicov (domeniu public) pe care a organizat zona de street food.
Emiterea autorizației de amplasare și profil de activitate din 08.10.2021 încalcă atât dispozițiile Codului administrativ cât și ale Ordonanței nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, în condițiile în care la data solicitării autorizării SC ADS Fill Prod S.R.L. nu deținea legal în folosință terenul de 66 mp.
SC ADS Fill Prod S.R.L. a achitat o taxă pentru ocuparea terenului în suprafață de 66 mp în valoare de 2.772 lei. Rezultă că a fost achitată o taxă de 14 lei/mp/zi. Din acest punct de vedere menționăm că în Anexa nr.8 la HCL nr.294/28.12.2020 privind aprobarea pentru anul 2021 a taxelor legale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decât cele reglementate prin Legea nr.227/2015 privind codul fiscal, s-a stabilit o valoare a taxei de 14 lei/mp/zi pentru „teren pentru comerț ambulant și alimentație publică în cadrul activităților ocazionale (festivaluri șa)” și o valoare a taxei de 3 lei/mp/zi pentru „teren pentru desfășurarea de activități artistice ocazionale (circ, concerte, parc distracții, festivaluri)”.
Datorită modului defectuos în care a fost organizat evenimentul nu se poate stabili cu exactitate suprafața de teren ocupată în realitate de SC ADS Fill Prod S.R.L. în fiecare din cele 3 zile cât a durat evenimentul, respectiv suprafața ocupată de agenții economici care au încheiat contracte cu SC ADS Fill Prod S.R.L. în calitate de „organizator al evenimentului”. Este evident că suprafața ocupată de comercianți a depășit suprafața de 56 mp, pentru care SC ADS Fill Prod S.R.L. a plătit taxă, însă nici în contracte, nici în notele de control nu se specifică o suprafață exactă ocupată de comercianți.
Analizând această situație de fapt prin prisma normelor legale aplicabile, constat că faptele care constituie obiectul urmăririi penale nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care se va dispune clasarea cauzei, din următoarele considerente:
Emiterea autorizației de amplasare și profil de activitate din 08.10.2021 încalcă atât dispozițiile art.333 din Codului administrativ cât și ale Ordonanței nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, în condițiile în care la data solicitării autorizării, ADS Fill Prod S.R.L. nu deținea legal în folosință terenul. Prin această autorizare, Primăria municipiului Bacău a permis SC ADS Fill Prod SRL să ocupe suprafața de 56 mp din terenul public pe o perioadă de 3 zile (ne referim la suprafața destinată zonei de street food, prin scăderea suprafeței de 10 mp pentru amplasarea scenei pentru care societatea avea încheiat contracat de prestări servicii cu Primăria municipiului Bacău).
Sub un prim aspect, subliniem faptul că suprafața ocupată de SC ADS Fill Prod SRL în baza autorizației nclcgale nu este echivalentă cu întreaga suprafață pe care s-a desfășurat evenimentul, astfel cum se menționează în procesul-verbal de sesizare din oficiu. îngrădirea unei suprafețe de teren din Parcul Cancicov de către poliția locală a fost impusă de specificul evenimentului și situația sanitară (pandemisa de CVID-19).
Delimitarea acestei suprafețe este obligatorie conform Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice;
Art. 4 – Primarul municipiului, orașului sau comunei, unitățile de jandarmi competente teritorial și poliția locală sunt obligate să asigure condițiile necesare în vederea desfășurării normale a adunărilor publice.
Art. 12 – (1) Organizatorii adunărilor publice sunt obligați:
d) să delimiteze spațiul de desfășurare a adunărilor publice prin semne distinctive și vizibile.
În al doilea rând, în conformitate cu dispozițiile Codului administrativ, orice suprafață de teren proprietatea publică se închiriază prin licitație publică, fără nicio excepție privind durata închirierii sau scopul acesteia. în aceste condiții, stabilirea unor taxe pentru închirierea temporară a domeniului public, prin hotărâre a Consiliului Local Bacău, contravine Codului administativ. Având în vedere ierarhia actelor juridice, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Codului administrativ.
Dispozițiile Codului administrativ sunt lipsite de echivoc și au fost interpretate ca atare de unitățile administrativ teritoriale, motiv pentru care Asociația Municipiilor din România a propus modificarea legii, fiind înregistrat la Camera Deputaților proiectul nr. PL-x nr. 428/2019.
S-a propus modificarea art. 333, prin introducerea unui nou alineat care să permită închirierea prin atribuire directă în cazul în care aceasta are caracter ocazional, fără posibilitate de prelungire. In motivare se arată că în actuala reglementare s-aa omis posibilitatea închirierii directe, fără licitație publică, pentru o serie de situații întâlnite în practică, pentru care nu este posibilă parcurgerea unei proceduri de licitație publică, exemplificând închirierea unui teren/construcții pentru organizarea unui concert, închirierea unei suprafețe pietonale care să fie folosită cu destinația terasă pe timpul verii.
Deși este evidentă încălcarea legii, în cauză nu se poate stabili producerea vreunei pagube Municipiului Bacău, cu atât mai puțin cuantumul acesteia, pagubă care reprezintă element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu. Astfel, este neîndoielnic că SC ADS Fill Prod SRL a achitat taxa de 14 lei/mp/zi prevăzută în HCL nr. 294/2020.
În condițiile respectării dispozițiilor Codului administrativ, nu se poate stabili valoarea taxei pe mp pe care ar fi putut să o obțină Primăria Bacău, în urma unei licitații. Această procedură ar fi putut avea ca rezultat o valoare a chiriei superioară dar și inferioară taxei achiatate de SC ADS Fill Prod SRL.
Nu în ultimul rând, subliniem că nu se poate stabili cu exactitate suprafața de teren efectiv ocupată de SC ADS Fill Prod SRL în fiecare zi de festival. Există probe că această suprafață este mai mare decît cea pentru care s-a plătit taxă, dar nu poate fi stabilită cu certitudine suprafața ocupată fără plata vreunei taxe. Or, pentru a viza sfera ilicitului penal, din perspectiva dispozițiilor art.297 Cod penal, paguba creată persoanei vătămate trebuie să fie certă.
În ceea ce privește celelalte fapte constatate (lipsa unor avize/autorizații obligatorii pentru desfășurarea evenimentului atât în ceeea ce privește SC ADS Fill Prod SRL cât și comerciații care au participat la eveniment), acestea sunt de natură contravențională.
Pe de altă parte, probatoriul administrat nu oferă probe/indicii privind primirea unor sume de bani /foloase de către funcționari al Primăriei municipiului Bacău de la Buliga Silviu, administrator al SC ADS Fill Prod SRL, în schimbul permisiunii de a exploata nelegal terenul din Parcul Cancicov.
Astfel, DNA Bacău a decis clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
De asemenea, anchetatorii au decis și clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, întrucât faptele nu există. Pe de altă parte, rămân o serie de ilegalități constatate de instituție cu privire la contractul derulat între Primăria Bacău și firma ADS Fill Prod SRL.
Baba Yaga a zis
Chiar si-asa… nimeni si nici’unul n-o “combinat” nimic, iar marmota invelea ciocolata’n staniol.
alin a zis
ptiu noroc ca nu era de la psd…asa ca e usrist e de bine
Veteranul a zis
Cu alte cuvinte s-a incalcat cumva legea, dar nimeni nu e vinovat si am hotarat sa o lasam asa ca-n gara. Sa speram ca lucrurile nu se vor mai repeta ca ne vine si noua greu sa o mai „dam cotita”. Daca era vorba de PSD sau de oricine altcineva, ancheta duduia si presa aservita avea ce comenta trei luni fara incetare.