Prefectul Județului Covasna, Ráduly István, a trimis Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o petiție semnată de peste 1.000 de cetățeni din comuna Ilieni, prin care se cere modificarea traseului autostrăzii A13, informează Covasna Media.
”Am solicitat de la CNAIR să reanalizeze traseul viitoarei autostrăzi Brașov – Bacău, tronsonul situat pe teritoriul localităților Dobolii de Jos și Ilieni, ținând seama și de obiecțiunile formulate de cetățenii semnatari ai memoriului transmis instituției noastre”, a spus Ráduly István.
Căminul Cultural din Ilieni a fost sâmbătă scena unei dezbateri aprinse între sătenii din Ilieni, Dobolii de Jos și Podu Olt (Hărman, județul Brașov) și autorități privind traseul viitoarei autostrăzi.
La eveniment au fost prezenți, pe lângă prefectul Ráduly István, și secretarul de stat Gábor Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor și managerul public al județului, Kovács Ödön.
Oamenii s-au arătat nemulțumiți în special de faptul că ruta aleasă în final pentru această investiție este una foarte apropiată de comunitățile lor, fapt care va genera poluare (fonică și de mediu).
Lighenaru a zis
Pai cam au dreptate.
La ce ar folosi A13, acest moft bacauan care le-ar trece pe terenurile lor ?
Ciotul asta nu are unde sa duca.
Cu exceptia accesului bacauanilor si onestenilor catre Poiana Brasov, A13 este de o monumentala inutilitate. Brasovenii nu circula catre noi, nu au motive. Cei din Covasna, cu atat mai putin.
Odata ajunsi in Brasov, unde te duci ? Spre Fagaras, pe o banda, si de acolo la Sibiu ? Si de acolo la Cluj-Oradea, cand e cu mult mai simplu Tg Neamt – Tg.Mures !
Bani aruncati de pomana, o fi gata ciotul asta macar in 2035 ????
Ion Vasile a zis
Frustare de iesean !
luca a zis
vor aparea si pe „traseul” lui A8 astfel de intiative civice …
Sorin a zis
Nici in 2050. Doar inca o sursa de furat si de deplasat mafia catre Vest.
Andrei a zis
Sa mute traseul autostrazii dar sa nu le mai faca nicio cale de acces pe autostrada. Sa circule tot pe drumurile lor…. Si asa va fi mai libera autostrada, fara cartofari si kurtos colacari….. Nu mai au unde sa plateze cartofi? E obiectiv de interes si siguranta nationala autostrada! Nu mor caii cand vor cainii! Ciocolom la toti covasnenii!
un om a zis
Pai daca nu ma insel dl presedinte al J Covasna semnase certificatul de urbanism pentru tronsonul din Covasna !!! Sa fi intervenit alte interese intre timp ??? Oare chiar nu putem si noi sa fim odata uniti si seriosi intr-o decizie ??? Cat il priveste pe Lighenaru in comentariul sau cred ca si-a ales un pseudonim pe masura !!! Atat gandeste atat spune, restul sa vina de la lume !!!
Eugen a zis
Nu cumva Ungaria nu prea are interes sa se facă autostrada care sa lege Moldova de Transilvania? Și asa ma întreb dacă nu își baga coada prin diverși recrutați din ministere astfel încât România sa își facă autostrăzi cât mai greu!!! Lipsa autostrăzilor creează avantaje pentru Ungaria, chiar nimeni nu observa asta?