Un bărbat a murit într-un incendiu care a izbucnit, miercuri seara, într-un apartament situat pe strada 22 Decembrie din municipiul Bacău.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că 8 oameni au fost evacuaţi din blocul în care a izbucnit incendiul.
„În urma incendiului a rezultat o persoană decedată, un adult de sex masculin, intoxicat cu monoxid de carbon”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
În incendiu a ars mobilierul dintr-o cameră a apartamentului.
Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spaţii închise. (sursa: g4media.ro)
Lasă un răspuns