Primăria condusă de Lucian Stanciu-Viziteu bate toate recordurile privind lipsa de transparență. Instituția refuză să transmită un document chiar către un consilier local, invocând GDPR. Situația este absurdă, având în vedere că documentul respectiv este un contract încheiat între o societate comercială și UAT Bacău, deci, practic, și Consiliul Local.
Închiriere cu „cântec”
Totul a plecat de la ultima ședință ordinară a Consiliului Local, când un proiect de hotărâre a creat un scandal cât casa. Este vorba despre trecerea în domeniul privat al municipiului al unui teren de pe Alecu Russo. Consilierul Dorin Chirilescu a obervat însă că terenul în cauză fusese închiriat de către municipalitate societății comerciale Milibuz SRL, care a obținut un PUZ (plan urbanistic zonal) pentru ridicarea un bloc de locuințe în zonă. Terenul respectiv reprezenta o cale de acces, fără de care firma nu ar fi primit PUZ-ul. Problema este însă că Primăria a închiriat terenul fără ca acesta să fie inventariat de municipalitate. Dovadă stă chiar încercarea executivului local de a trece terenul în domeniul privat al UAT Bacău.
În urma scandalului iscat în cadrul ședinței, consilierul Chirilescu a solicitat executivului să îi pună la dispoziție contractul de închiriere dintre municipalitate si societatea Milibuz. Primarul Viziteu i-a cerut lui Chirilescu să trimită solicitare scrisă și va primi documentul.
Interpretare abuzivă a regulamentului GDPR
În schimb, consilierul local s-a lovit de refuzul primăriei de a pune la dispoziție actul. Într-un răspuns oficial primit de acesta, conducerea Primăriei Bacău invocă regulamentul GDPR și refuză să trimită o copie după act.
„Este de noaptea minții cum acest primar userist, rătăcit prin Bacău, calcă în picioare dreptul consilierilor locali de a fi informați refuzând să îmi pună la dispoziție un contract de închiriere cu caracter public, încheiat între o societate comercială și UAT Bacău, pe care eu îl reprezint. Prin refuzul de a pune la dispoziție acel document care stă la baza unei închirieri dubioase, primarul Bacăului a demonstrat că are ceva de ascuns și îl asigur că voi urma toate căile legale de a obține documentele pe care am dreptul, în calitate de consilier local, să le primesc”, a declarat Chirilescu, care mai spune că, eventual, datele cu caracter personal puteau fi înlăturate înaintea punerii la dispoziție a documentelor.
Și viceprimarul Cristian Ghingheș a declarat că regulamentul GDPR este interpretat în mod special greșit de Primărie. „Ce treaba or avea datele personale ale persoanelor fizice cu un contract de închiriere încheiat cu o societate comercială, nu știu. Se pare că pretextele cu GDPR au fost preluate de la administrația Necula astfel încât documentele publice să fie ținute departe de ochii celor interesați”, a spus acesta.
Nu este prima dată când primarul Stanciu-Viziteu interpretează eronat regulamentul de protecție a datelor. Edilul a reclamat chiar Ziarul de Bacău către instituția ce veghează la protejarea datelor personale, pentru un articol mai vechi. Însă instituția a respins reclamația arătând că datele de interes public nu pot cădea sub incidența GDPR.
Ovidiu P. a zis
I-a făcut Chirilescu muci pe primar şi secretar la sedinta. Bine ca transmit pe internet sa vedem si noi ce măgării mai fac.
Doru a zis
de pe vremea lui necula e practica asta idioata
sebi a zis
pooooc inca o palma pt prostovanii votanti de usr plus :)))) aventura continua cu noi episoade :))))) cum era cu transaparenta lipsa de la primaria lui necula? na transparenta la primaria viziteu usereu :))))))) cum era cu sspm cel naspa la primaria necula? na sspm de la viziteu :))))))))))) si prostovanii au votat. superb. sa sufere :)))))))
Alex a zis
Mai lasa-ne cu votantii USR !
Probabil ca si parintii si bunicii tai sunt batjocoriti ca au votat cu Iliescu ?
Personaje dubioase care o data ce aujuns la putere si-au batut joc de cei care au votat sunt in majoritatea partidelor.
Veteranul a zis
Alex esti un userist infect. Punct.