În județul Bacău sunt în total aprobate, pentru anul școlar viitor, 278 de clase pregătitoare, în învățământul primar de stat, cu un număr total de 5.209 de locuri, în toate unitățile care au în structură și această formă de învățământ.
Documente necesare înscrierii:
1. Cerere- tip de înscriere
2. Fotocopia actului de identitate al părinților;
3. Fotocopia certificatului de naștere al copilului;
4. Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022, inclusiv (dacă este cazul);
5. Documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor generale și specifice de departajare;
6. Declarație-tip pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor introduse în cerere, în cazul completării sau transmiterii online a cererii;
7. Fotocopia hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea judecătorească și unde a fost stabilită locuința minorului, în cazul părinților divorțați. Fotocopiile sunt certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale (dacă este cazul).
Pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în perioada 11 aprilie – 10 mai 2022 părintele va completa o cerere-tip, fie online, fie transmisă prin e-mail, prin poștă sau depusă la secretariatul unității de învățământ la care dorește înscrierea copilului.
În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021. În situația în care cererea-tip de înscriere se completează la sediul unității de învățământ la care se dorește înmatricularea copilului, completarea datelor în aplicația informatică se face în prezența părintelui, de către un membru al comisiei de înscriere din școală.
Se pot înscrie în învățământul primar:
• Toți copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2022, inclusiv;
• Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022, inclusiv, dacă nivelul lor de dezvoltare corespunde, în baza unei recomandări.
Calendarul înscrierii:
Prima etapă
• 11 aprilie – 10 mai 2022: Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă și validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică;
• 11 mai – 27 mai 2022: Procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia națională) a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție, procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere, admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către Consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază, marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază, procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție, afișarea în toate unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă:
• 30 mai – 10 iunie 2022: Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de Inspectoratul Școlar, informarea Ministerului Educației de către Comisia județeană cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua (procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente online, după caz), depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă, validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor, procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor – tip de înscriere depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de Inspectoratul Școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile, completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă, afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare de înscriere în învățământul primar.
A treia etapă:
• 1 – 8 septembrie 2022: Centralizarea și soluționarea de către Inspectoratul Școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ și soluționarea de către Inspectoratul Școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.
Astfel:
– În prima etapă sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicației informatice;
– În a doua etapă se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de către Consiliul de administrație al unității de învățământ;
– În a treia etapă sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicației informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala de circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată.
Cum se face repartizarea pe clase:
Conform Procedurii operaționale aprobate în Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, repartizarea elevilor înscriși în unitatea de învățământ în clasele pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023 se va realiza în ordine alfabetică, după cum urmează:
a) Se întocmește lista copiilor cu CES înscriși în unitatea de învățământ – în ordine alfabetică;
b) Se întocmește lista copiilor pe etnii (dacă au fost înregistrate înscrisuri din care rezultă apartenența la etnie) – listă pe fiecare etnie – copiii vor fi menționați în ordine alfabetică;
c) Se întocmesc două liste cu elevii înscriși (cu excepția celor de la pct. anterioare). Una cu fete și cealaltă cu băieți, fiecare dintre liste cuprinzând copiii pe gen feminin/masculin ordonați alfabetic.
a).1. Se începe cu repartizarea copiilor menționați în prima listă, în ordinea alfabetică a numelui/inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă, respectiv:
– primul copil va intra în prima clasă (de ex. cls. pregătitoare A);
– al doilea copil în a doua clasă (de ex. cls. pregătitoare B);
– al treilea copil în a treia clasă (de ex. cls. pregătitoare C);
Procesul se continuă până la epuizarea numărului de clase (de ex. cls. pregătitoare D, E,…).
Procedeul se reia cu prima clasă (cls. pregătitoare A) în repartizarea a câte unui copil tot în ordine alfabetică a numelui/ inițiala tatălui/prenumelui.
b).1. Repartizarea copiilor aparținând etniei declarate de tutore/reprezentant legal se va face pe fiecare etnie conform procedeului descris mai sus, adică în ordinea alfabetică a numelui/ inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă.
c).1. Repartizarea copiilor de gen feminin se va face în ordinea alfabetică a numelui/inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă, respectiv:
– primul copil va intra în prima clasă (cls. pregătitoare A);
– al doilea copil în clasa a doua clasă (cls. pregătitoare B);
– al treilea copil în a treia clasă (cls. pregătitoare C);
Procesul se continuă până la epuizarea numărului de clase (de ex. cls. pregătitoare D, E, …) Procedeul se reia cu prima clasă (cls. pregătitoare A) în repartizarea a câte unui copil tot în ordine alfabetică a numelui/ inițiala tatălui/prenumelui.
c).2. Repartizarea copiilor de gen masculin se va face în ordinea alfabetică a numelui/inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă, exact ca în cazul repartizării copiilor de gen feminin.
• În situația gemenilor și a fraților în general, aceștia, dacă părinții nu au altă opțiune, sunt repartizați în aceeași clasă, repartiția continuând ulterior conform regulii stabilite inițial.
• Dacă este cazul, elevii care se vor afla în situații excepționale (se întorc din străinătate sau, din diverse motive, nu au participat la înscriere în perioada menționată de calendar) vor fi repartizați după cum urmează: primul elev înscris va merge în formațiunea A, al doilea, după caz, în formațiunea B ș.a.m.d.
Unitățile de învățământ vor afișa listele cu elevii, pe formațiuni de studiu (clase), repartizați conform proceduri, în data de 10.06.2022, ținând cont de repartizarea învățătorilor/profesorilor pentru învățământul primar la clase, conform deciziilor de încadrare emise în baza Proiectului de încadrare validat în Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. (sursa: comunicat de presă ISJ Bacău)
Lasă un răspuns