O stâncă imensă, ce deviază râul Trotuș, va fi detonată, după mai multe încercări eșuate de îndepărtare cu mijloace mecanizate. Decizia a fost anunțată de prefectul Lucian Bogdănel, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Bacău.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat hotărârea privind inițierea demersurilor de înlăturare a formațiunii stâncoase de pe râul Trotuş care, în dreptul comunei Gura Văii, deviază cursul apei spre un mal populat cu aproximativ 30 de familii şi gospodăriile aferente.
Hotărârea dată astăzi e un prim pas, urmând ca planul de măsuri pentru înlăturarea respectivului masiv stâncos să fie transmis spre aprobare către Comitetul Național pentru Situații de Urgență şi Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, potrivit prefectului Bogdănel.
În paralel, potrivit reprezentanților ABA Siret, pe o porțiune de 800 – 900 de metri (malul stâng, erodat de apele deviate ale Trotuşului) va fi realizată proiectarea unor consolidări și apărări de mal, care vor intra în execuție în momentul în care proiectul va fi gata şi va fi asigurată finanțarea necesară demarării unei lucrări de asemenea anvergură.
Primăria Gura Văii a încercat, în câteva rânduri, să îndepărteze respectivul obstacol natural, însă echipamentele mecanice s-au dovedit complet ineficiente, în contextul durității ridicate a rocii din componența formațiunii stâncoase. Soluția, avansată inclusiv ca propunere de Grupul suport tehnic al CJSU, este înlăturarea obstacolului şi degajarea albiei prin detonarea respectivei stânci.
:) a zis
Grea decizie, eu nu stiu cum dorm noaptea oamenii astia…foarte palpitant sa lucrezi la stat .