Pomenirea Sfîntului Mucenic Marcelin, papă al Romei (sec. IV)
Papa Marcelin a luat scaunul Romei pe vremea împăratului Dioclețian, într-o perioadă de cumplite prigoane contra creștinilor.
Pe vremea aceea, în țara Campaniei a avut loc un sinod la care au participat 180 de episcopi și preoți. Marcelinus, îmbrăcat în sac de păr și presărat cu cenușă, a intrat în sobor și, cu lacrimi în ochi, plîngînd și tînguindu-se, a mărturisit că i-a fost teamă de chinuri și s-a alăturat împăratului. Drept pedeapsă, pe care și-a hotărît-o singur, el a renunțat la arhierie și a cerut ca, după moartea lui, trupul să fie mîncat de cîini. Întorcîndu-se la Roma, s-a dus la împărat și l-a mustrat pentru credința în zei. Furios, Dioclețian, a hotărît ca fericitul Marcelin, împreună cu alți trei tineri creștini, să fie osîndit la moarte. După ce au fost uciși, trupurile celor patru au fost aruncate pe un cîmp. La cîteva zile, creștinii au luat moaștele tinerilor și le-au îngropat. Însă de trupul lui Marcelin nimeni nu îndrăznea să se apropie spre a-l îngropa, cunoscînd blestemul. Și a zăcut pe cîmp 36 de zile. Atunci, Sf. Apostol Petru s-a arătat noului papă Marcel, pe care l-a mustrat: „pentru ce n-ați îngropat, pînă acum, trupul lui Marcelin?” Acesta a mărturisit teama de blestem, însă, la îndemnul Sfîntul Petru, a luat moaștele și le-a îngropat. (C. G.)
Lasă un răspuns