Consilierii județeni s-au întîlnit ieri pentru a stabili cum și cînd să viziteze centrele de plasament din județ. Această idee a fost lansată cu o lună în urmă de Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean, care s-a plîns că numărul angajaților din aceste unități este aproape identic cu cel al copiilor ocrotiți, și a propus o restructurare masivă în sistem. Consilierii au fost rugați să meargă prin fiecare orfelinat, să vadă personal cum se lucrează și să decidă în ședința din luna iunie în cunoștință de cauză.
Consilierilor județeni li s-a explicat ieri că vizitele în centrele de plasament nu sînt obligatorii, așa că doar 19 dintre ei, cu excepția președintelui Lupu și a vicepreședinților Dumitru Brăneanu și Ion Chiriac, s-au prins în această activitate. Ei au fost împățiți în trei grupe, care au plecat de ieri în teritoriu. Prima grupă a plecat să vadă cum se lucrează în cele două foste case de copii de la Onești și Tîrgu Ocna, cea de-a două grupă la cele cinci centre din Moinești, Comănești și Zemeș, iar ultimul grup de consilieri va urmări modul de lucru din cele nouă centre de plasament din Bacău. Precizăm că Direcția Generală pentru Protecția Copilului (DGPC) din Bacău are în prezent 932 de salariați, la un număr de 1556 de copii instituționalizați. Traian Milon, secretarul Consiliului Județean, a ținut să precizeze că din cei 932 de salariați, o sută lucrează la Direcția pentru Protecția Copilului, și că aceștia nu se ocupă efectiv de copii, ci lucrează la serviciile care dirijează activitatea din tot județul. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns