Fără Prejudecăți. Arșiță mare

Nu mi-am propus să-l plagiez pe nenea Iancu, dar tot bătînd la pas Bacăul mi-am amintit de el și de celebra-i schiță cu titlul de mai sus. Doar că, în ea, e vorba de un musiu cu adevărat însetat și de un amploiat lefegiu la stat, pus să satisfacă riclamantul. Fără moft! Legătura cu cetățeanul însetat (de apă) din pricina arșiței mari și ceea ce se întîmplă în zilele noastre mi-a fost sugerată, cum spuneam, de firmele urbei. După o constatare- surpriză: record de crîșme. Ați avut vreodată curiozitatea de a le număra? Eu, da! De prea multe, nu am reușit să duc numărătoarea pînă la capăt. Faimosul Decret 54/ ’90 al liberei inițiative private a deschis pentru tot românul caneaua băuturilor ce se revarsă în valuri, de parcă ne-am născut și trăim doar pentru a ne potoli arșița! Și cu ce să se privatizeze omul, cu ce să înceapă, dacă nu cu o speluncă? Trei mese șchioape, un set de pahare second hand, un ibric ruginit, manele și gata oferta!

Pentru sete sînt bune toate; și rachiul; și vinul; și berea. Dimineața o gargară cu ” una mică” stinsă de-o sticlă de Mărgineni. La prînz, „una mare” pentru ” poftă de mîncare”. Seara, încă una, pentru „amorțire”. Între mese, șprițul cu gheață. Toate licorile, onorate cu sfințenie. Antrenament continuu. Crîșmarii și-au scos mesele și pe trotuare. Comerț „de întîmpinare”. Mai e puțin și le vor împinge chiar pe carosabil. Libera inițiativă prosperă.

Pe Străpungerea Războieni, o străduță lungă de nici 100 de metri, 4 baruri și-un restaurant. Peste drum, la bloc Cascada, concentrație și mai mare, cu o atracție pentru boschetari-spelunca de sub scări. Respirăm aer curat pînă la Casa de Cultură, unde iar sîntem luați în primire de crîșme cu fason sau fără. Izvoare de băutură. Cine vrea să pună de-o căpătuială, deschide o prăvălie cu „văleu mamă!” și „adio și n-am cuvinte!” sau „te-am zărit printre morminte”. Succes garantat. Gargara dezinfectează și bine dispune, alungă necazurile și te face să gîndești mai sprinten. Și cine se-ncumetă să nu recunoască, nu-i așa, că aici, în fața paharului ochi cu basamac, se face politica cea adevărată!

Nu știu să fie, pe undeva, vreun inventar al crîșmelor din Bacău, dar îmi spunea cineva că-s cel puțin 300. Dacă stau să mă gîndesc bine, nici nu sînt prea multe, totuși. Ia calculați: cam 700 de clienți se bat pentru cîte una. Păi unde să încapă atîta amar de clienți, zilnic? Spuneți și dumneavoastră! Așa că, pentru simplificare și confort, vă sfătuim să deschideți cîte un băruleț în propria locuință. Simplu și practic: nu vă mai înghesuiți pentru a prinde un pahar cu șpîrlă, îl aveți tot timpul la îndemînă și vă costă și mai ieftin, în absența adaosului comercial.

Lăsînd gluma la o parte, oare ce i-o fi trebuind românului atîta amorțeală? Că setea pe care o are nici pompierii nu i-o pot stinge! (Mihai BUZNEA)