Un tînăr din satul Buda va trebui să mai aștepte ca să-și termine treburile la cîmp, așa cum o cer rînduielile sezonului agricol. Două motive îl fac pe Ciprian Filip să-și dea peste cap rînduielile gospodăriei: trebuie să stea cîteva zile pe patul de spital și a rămas și fără șapte milioane de lei cu care urma să cumpere un cal. Tînărul în vîrstă de 22 de ani a ajuns în această situație după ce a fost tîlhărit de toată averea lui pe una dintre ulițele comunei Gîrleni. „Plecasem de la Buda la Gîrleni, la un unchi care urma să mă ajute să cumpăr un cal. Cînd am ajuns în comună, am tras la un bar să beau o bere. Am plătit consumația și niște bărbați care m-au tîlhărit mai apoi au văzut că am bani mulți la mine. M-au așteptat să ies și pe-un pod m-au atacat pe la spate cu bîtele. M-au lovit la cap pînă mi-am pierdut cunoștința, iar apoi m-au aruncat cu capul într-o baltă. Mi-au furat toți banii din buzunar, adică șapte milioane de lei”, spune de pe patul de spital Ciprian Filip. Tînărul din Buda nu era prima dată în comuna unchiului său, așa că i-a recunoscut cu ușurință pe tîlharii care i-au ușurat buzunarele. „Ei erau mai mulți cînd au sărit pe mine, dar numai doi au dat cu bîtele: Vasilică Bîrcă și Vasilică Dobre. Cînd ies din spital depun plîngere la Poliție împotriva lor”, mai spune Ciprian Filip. Tînărul agresat de hoți a fost internat în secția Chirurgie II a Spitalului Județean cu diagnosticul traumatism cranian. (C.D.)
Bătut și cu banii de cal luați
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.