Președinții și administratorii asociațiilor de locatari și de proprietari care primesc căldură și apă caldă de la CET Bacău se vor întîlni astăzi cu noua conducere a firmei. Noul Consiliu de Administrație dorește să discute cu președinții asociațiilor de locatari despre programul viitor. „Printre aspectele care vor fi supuse atenției rerezentanților asociațiilor de proprietari și locatari se vor afla modalitățile de contorizare la nivelul fiecărei scări de bloc precum și recuperarea celor 120 de miliarde de lei pe care populația le are de plătit acum unității noastre”, ne-a declarat Mina Ciule, director de marketing în cadrul CET Bacău. Ea a mai precizat că va fi propusă reprezentanților asociațiilor o reșalonare a acestor debite, în ordine graduală, funcție de vechimea lor. „Important pentru noi este să încasăm odată cu factura din luna curentă și o cotă parte din debitul restant din lunile anterioare”, a adăugat Mina Ciule. Modul în care vor fi făcute reeșalonările precum și termenul de recuperare totală al acestora va fi stabilit la întîlnirea de mîine care va avea loc, de la ora 17.00, la Sala Mică a Casei de Cultură „Vasile Alecsandri”. Se va încerca și instituirea unui control al Poliției Economice și Gărzii Financiare asupra unor asociații unde există informații că încasările populației sînt depozitate în conturi bancare, în loc să ajungă a furnizori. (E. S.)
Lasă un răspuns