• inginerul piscicol Florin Albu a schimbat trei pescadoare pentru a ajunge șef de fermă la Antohești
Dacă ar avea ocazia, țiganii din Răcătău i-ar bea sîngele. Este considerat spaima braconierilor și nu pierde niciodată ocazia să-și dovedească măiestria ori de cîte ori este pus să caute setcile ascunse sub luciul apei. Florin Albu, căci despre el este vorba, este inginer piscicol, specializat în pescuitul oceanic, și este cunoscut pescarilor mai ales prin funcția pe care o deține: cea de șef al fermei Antohești. Puțini știu însă că înainte de a ajunge aici, Florin a străbătut aproape toată lumea cu pescadorul. ” Cea mai extraordinară experiență am trăit-o în anul trei de facultate, cînd am plecat în practică în Mauritania. În două valize căram ceainice, pentru că am aflat că sînt căutate. Era o căldură de neimaginat, toate taxiurile erau Dacii fără uși, că doar erau 45 de grade la umbră, iar toți băștinașii cu care ne-am întîlnit o rupeau bine pe românește și își spuneau
Botezul mării a fost pentru viitorul inginer piscicol un adevărat ritual. „Am fost stropiți cu furtunele cu apă rece, bărbieriți cu cuțitul marinăresc, și fiecare am fost preluat de un naș căruia trebuia să-i oferim o sticlă de coniac, iar noi trebuia să bem coniac amestecat cu apă de mare, pe care-l primeam din partea lor”.
Desigur, toate acestea au devenit acum amintiri pentru Florin Albu. La fel ca și perioada în care a stat în Marea Britanie, la specializare pe probleme de marketing în industria piscicolă. În ciuda faptului că i s-au oferit slujbe din cele mai bine plătite, inginerul Albu a preferat să se întoarcă acasă, unde aproape zilnic se luptă cu braconierii. În cei zece ani de cînd a terminat facultatea, Florin se poate mîndri cu trofee care ar face să pălească de invidie orice pescar: somn de 60 de kilograme, șalău de 14, știucă de 12, crap de 25 și novac de 37 de kilograme. Toți acești pești prinși însă la năvod, deoarece pescuitul cu undița nu se lipește de nici o culoare de inginerul Albu.
Lasă un răspuns