Mihai BUZNEA
Un amic recent întors acasă din Statele Unite ale Americii, după un sejur de o lună și jumătate, e vădit prost impresionat de aspectul fizic al americanului de rînd, fie el adult sau adolescent, bărbat sau femeie. Sînt grași, dom’le, teribil de umflați, diformi și dizgrațioși. Asfaltul face gaură sub ei. Mănîncă de parcă au intrat cu toții în anul morții – cum se spune pe la noi despre cei lacomi. Nu știu ce-i aia măsură în alimentație. Saci fără fund. N-am idee, dar n-au auzit de sloganul „să mănînci pentru a trăi, nu să trăiești pentru a mînca”. Pun osînză pe ei, precum porcul la trecut pe regim de îngrășat. Cînd merg pe stradă parcă-s niște locomotive cu aburi, la fel șuieră și gîfîie, de n-am aer. Citeam, acolo, despre un studiu care a încercat să explice fenomenul. Un fel de redescoperire a Americii: individul mediu ca venit și nivel de trai, nu se așează la masă ca românul nostru, de trei ori pe zi, să mănînce borș, felul doi și desert. El își ia porția cam de patru ori de la răsărit pînă la apusul soarelui, își hăpăie chees-burgerul sau hamburgerul pe stradă, de acasă la serviciu și invers.
Specialiștii în nutriție au stabilit, cu îngrijorare, că omul bagă în el, zilnic, cam 4.600 de calorii, adică cu vreun sfert mai mult decît i-ar suporta organismul. Carne, brînză, pește și pîine. Principii sărace. Alimentație excesivă în proteine animale și lipsită de vitamine. Legumele și fructele sînt rara avis, nu pentru că n-ar exista, ci pentru că le consideră fason. De-aia-s puhabi, gălbejiți și astmatici de zici că acuși- acuși le crapă foalele. Ăi mari au cam intrat la idei și-au mai inventat un program de stimulat mișcarea fizică, cică nu-i destul să scoți pe fund ce-ai băgat pe gură, ai nevoie de exercițiu, drept pentru care încurajează întreprinzătorii în săli de forță, de fitness și alte chestii d-astea. Afaceri înfloritoare. Slăbești pe bani, fiindcă acolo totul se plătește. Unde pui că patronii unor astfel de chestii au deschis așa, de -un moft, și cîte un bănuleț cu de toate, unde, după ce au muncit de-au ieșit dracii din ei, se duc să pună la loc kilogramele pierdute. Și uite-așa se-nvîrte morișca. Acu’ să-ți spun p-a dreaptă, continuă amicul, nici la noi nu e ca lumea. Cînd am coborît din avion la Otopeni și-au văzut sforile de români, mai că eram să mă pierd de pe picioare. Păi, cu borș de știr și alte buruieni plus ceva fiertură de icre țărănești, spune-i fasole, ești verde la chip și la partea dorsală, te clatini pe rășchitoare de parc-ai avea bîtîială. Se vede de la o poștă, ce zic, din avion, că ai noștri n-au nevoie de săli de forță. Ce să lase acolo? Anemia? De cînd ne-am reîntors stau și mă tot căznesc și mă gîndesc cum s-ar putea face ca americanul și românul să-și dea unul- altuia ce le prisosește fiecăruia. Cred c-ar ieși frumusețe de corcituri latino-americane; ei cu potolul, noi cu foamea, de nu le-ar mai trebui cura de slăbire și-ar respira și ei ca tot omul. Uite cum se poate face integrarea! Ți-a picat fisa?
Lasă un răspuns