Absolvenții de liceu din acest an au trecut ieri prima probă de foc a examenului de bacalaureat, cea de limba și literatura română. Deși de cîțiva ani această probă este publică, părinții putînd asista la examen, puțini sînt cei care și-au însoțit copiii la examen. Teama de a nu-și stînjeni odraslele sau, pur și simplu, faptul că nu știu despre această facilitate i-a ținut pe cei mari departe de sălile încinse ale Bacalaureatului. I-am întrebat pe profesori și părinții care așteptau pe la garduri cum au văzut această primă zi și dacă au avut emoții pentru tinerii aflați la proba maturității.
Carletta Elena Brebu, profesor, diriginte la Colegiul Național
„Gheorghe Vrănceanu”: „Am vrut neapărat să fiu alături de elevii mei, am refuzat chiar să fac parte din comisii, tocmai pentru a fi cu acești copii pentru care, acum, o susținere morală contează foarte mult, e ca un imbold psihic pentru ei. Mai ales că aceasta este prima probă și în general contează cum iei startul. Am emoții cred că la fel de multe ca ei, m-ai ales că această probă este de limba și literatura română, iar eu predau această disciplină. Însă în acest liceu sînt elevi foarte buni, cu un nivel de pregătire ridicat. Sînt și cîțiva olimpici, cum ar fi Cristina Popa, care a fost premiată cu premiul întîi la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Franceză. Pentru mine acest examen este momentul în care eu îmi adun roadele care reprezintă de fapt rezultatele elevilor mei”.
Maricica Cojocaru: „Știu că această probă de bac este deschisă și pot participa, dar mă gîndesc că i-aș produce fetei mele mai multe emoții, așa că prefer să o aștept afară. Am mari emoții, deși a învățat bine în timpul anilor de liceu și a avut rezultate foarte bune”.
Aurel Boțoc: „Nu știam că aș putea asista și eu în sală la acest examen, deși chiar dacă aș fi știut nu cred că aș fi fost de acord, i-aș fi creat mai multe emoții prin prezența mea în sală. Pînă acum nu am auzit că aș putea asista, nici de la ședințele din școală, nici de la fiul meu”.
Maria Chiriac: „Sînt sigură pe fiica mea și știu că se poate descurca. Îmi pare rău că nu pot asista la examen, pentru că trebuie să merg la doctor, dar cred că aș fi emoționat-o mai mult”.
Dănuț Cerbu: „L-am lăsat singur pe fiul meu pentru că este major și trebuie să se descurce în viață. Am încredere în fiul meu pentru că a învățat mereu bine și a avut și rezultate pe măsură”.
Valeriu Dohoteanu: „E major! La însurătoare, examene, înmormîntare trebuie să meargă singur, trebuie să fie responsabil de faptele și rezultatele lui, pentru că acest examen îi aparține. Oricum, n-ar fi fost de acord să intru în sală alături de el, pentru că ar fi avut și mai multe emoții, nu cred că l-aș fi stimulat cu ceva”.
Lasă un răspuns