Daniel Ștefan POCOVNICU
Acum cîteva luni am observat accentuarea unui fenomen cu implicații sociale, pe care l-aș numi „mișcarea electronică ARMAGEDON”, tendința lui de a deveni o instituție, încă firavă, dar de neignorat, a societății civile românești. Rezistență la ce? La corupția care nu e tocmai neînsemnată, în ciuda unor demonstrații cum că, nici în aceasta privință, nu facem decît să ne aliniem la standardele euro-atlantice. Există, dincolo de orice partizanat politic, un preaplin al nemulțumirii populare, concretizat, la nivelul comunicării, în refuzul „multiplicării la infinit” a oglinzilor deformatoare sau chiar afumate, ce estompeaza transparența, justețea, egalitatea șanselor, principii clamate de societatea românească în marș, oarecum „forțat”, spre democrația de tip occidental. O bună parte din emigrația românească actuală, temporară sau definitivă, se revendică de la neputințele acestei opacizări, și nu doar de la cauze de ordin strict economic.
Lăsînd deoparte interesele unor grupuri economice și politice opuse, care, cu siguranță, au folosit acest tip de „dezvăluire” ca să-și plătească polițe în registrul propagandei, al imaginii precis conturate drept „antipublicitate”, ramîne de discutat acea doză de imparțialitate, acea nevoie justă de deconspirare a unor imense malversațiuni, de care nu ducem lipsă azi, și despre care s-a construit o întreagă literatură de zvonuri, din cele care, parcă, ar tinde să ia locul bancurilor de odinioară. Plăcerea sado-masochistă de a dezgropa rădăcinile otrăvite ale capitalismului românesc ar putea fi de o natură asemănătoare, în ordinea echilibrării profilactice a unei conștiințe sociale greu încercate de nou, incredibil și excesiv. Ea nu se poate, nicicum, mulțumi cu doza de realitate ascunsă pe care o oferă presa, ținută în frîu de imperative deontologice.
Și atunci, a apărut noul folclor, în care baladele de haiducie au fost înlocuite cu „dosarele” anticorupție constituite ad-hoc din mărturia, uneori echilibrată, alteori exaltată și revanșardă, a unor oameni, în care tranziția a accentuat complexele de victimă ale personalității paranoide. Aceștia, e bine s-o spunem, nu de puține ori spun adevăruri grave. Adevăruri imposibil de probat însă, în presă sau în instanță. Nu cred că percepția comună asupra corupției ar fi una falsă, ci doar nefondată din punctul de vedere al raționalismului științific, juridic, mediatic. Că e așa o probează însă, la scară mare, abundența rubricilor de dialog cu cititorii pe care destule ziare le-au pus la lucru, grație înțelegerii acestui fenomen cu adevarat social. Tot de aceea, insurecțiile informaționale ale seriei ARMAGEDON au ajuns să dea naștere unui site internet, despre care presa a scris foarte recent, „Proiectul Anticorupția” de la adresa www.abuzuri.hypermart.net, unde toți cei care nu au fost ascultați sau se tem să vorbească în public pot prezenta argumente împotriva corupției. Realizatorii paginii au avut grijă să precizeze că faptele prezentate nu reprezintă automat acuzații, lipsite fiind de dovezi concrete și de sentințe pronunțate în justiție.
Un asemenea site reprezintă jocul democratic sau nu prea? Grea întrebare, s-o recunoaștem. Așa cum arătam în articolul precedent, amatorismul ia cu asalt, pretutindeni, bastioanele întărite ale cunoașterii și informației. Web-ul e, prin excelență, un loc unde se estompează, cu bună știință și din interes, distincția dintre cunoscători și profani, în beneficiul comunicării libere, neîngrădite de nici un fel de complex. Rețeaua are, ce-i drept, un rol de reacție, fiindcă, iată, de pildă, în cazul anticorupției românești, apariția unui asemenea site semnalează faptul că societatea nu e tocmai mulțumită de ritmul și amploarea luptei. Dar absența probelor din mărturiile atîtor oameni, care trimit scrisori unor reviste extremiste, unor ziare democrate sau unori site-uri revoltate, reduce simțitor eficiența acestui demers, aparent revanșard.
În loc să fie tribuna serioasă a pragmatismului civic, rezistența aceasta virtuală pare, mai degrabă, manifestarea psihanalitică a unei epoci de dureri sociale greu de suportat. Chiar și asa, ea merită, din partea autorităților, mai multă atenție decît primește, fie și numai fiindcă, din datele acestea fără acoperire juridică, s-ar putea extrage nenumarate informații utile luptei reale împotriva corupției. Dacă ea e dorită cu adevarat. Asta-mi amintește de un episod dintr-o carte a unui celebru scriitor ceh de expresie franceză, Milan Kundera, Viața e în altă parte. Acolo se vorbește despre mitul chirurgului în viziunea politică a reconstrucției unei țări: el este cel mandatat să hotărască ce taie și ce lasă din vechea rană, dar, oricît s-ar stradui, va fi obligat să arunce și țesuturi bune odată cu cele moarte sau amenințătoare. Altfel spus, trebuie să înțelegem ca răul se insinuează peste tot și face foarte dificilă selecția, așa cum e și cazul corupției, de altfel.
Cît despre „Proiectul Anticorupția” ca rezistență virtuală, ea dă seama de faptul că imaginea și comunicarea vor transforma radical, în continuare, fața lumii în care trăim. Așa va fi inclusiv cu mediile de informare în masă, obligate, încetul cu încetul, să-și modifice viziunea asupra raportului dintre emițător și receptor, dintre inițiativele de comunicare ale unuia și ale celuilalt. Altfel spus, vom asista în timp (nu foarte lung) la o activare ferventă a consumatorului de informație, care va dori tot mai mult să facă parte integrantă din știre, să se simtă participant activ la construcția realității virtuale, împletită cu cea vie. Aceasta din urmă, tocmai ea, rămîne să joace festa celor care ar încerca sa controleze, în orice chip imaginea lumii. Controlul presei, la care visează unii, nu se poate realiza decît într-un singur mod: prin armonizarea realității cu nevoile unei majorități, care se vrea și devine tot mai activă prin rezistență, virtuală și reală, totodată.
Lasă un răspuns