■ Simi Blaga, preparatorul contestat de fotbaliști ■ Dumitru Dumitriu a fost mulțumit de randamentul elevilor săi, mai puțin de finalizare
Cîțiva puști, cu pixurile și carnțelele pregătite, își ocupaseră pozițiile strategice la marginea șoselei, chiar în dreptul scărilor care duc pe terenul divizionarei D Oituz Tîrgu Ocna. Semn că fotbaliștii băcăuani urmau să descindă în cîteva minute la locul faptei, pentru a îndeplini „poruncile” noului antrenor, Țiți Dumitriu. N-a durat mult și „jalnicul” autocar al „galben-albaștrilor”, în care, cică, s-au băgat mai bine de 300 de milioane de lei pentru a-l aduce într-o formă cît mai rezonabilă, a sosit, a parcat și și-a așteptat „puii” aproape o oră și jumătate pentru a-i „returna” la Slănic Moldova. Destul de veseli și plini de încredere în ei, fotbaliștii au alunecat peste cele 200 de trepte și s-au revărsat în iarba proaspăt tunsă, așteptînd momentul „Blaga”. Bătrînul, care arată și se mișcă de parcă ar fi la prima tinerețe, nu le-a lăsat prea mult timp de gîndire, i-a împărțit în două tabere și a dat startul. „Sculele”, din rîndul cărora fac parte Ciocoiu, Cursaru, R. Ciobanu, s-au ținut de șotii aproape tot traseul, mai mult, Simi Blaga a fost prompt penalizat verbal cu un cor de reproșuri, în urma unei indicații nepotrivite, după părerea fotbaliștilor. „Bătrînul” nu a băgat de seamă, sau poate nici nu a vrut, și și-a continuat programul. După seriile de teren, stretchingul a coborît pestre trupurile istovite ale jucătorilor, însă așa-zisa perioadă relaxantă nu a durat decît cîteva minute, timp în care au fost așezați „șpalierii”. Sarcina următoare era clară: ocolirea scurtă a acestora și viteză cît mai mare. Fane Apostol a fost argintul viu și cîștigătorul detașat al probei. Longilinii s-au situat la polul opus, însă au dus în cele din urmă treaba pînă la capăt.
Gărdulețele așteptau nerăbdătoare să fie sărite, ceea ce s-a și întîmplat rapid, deși au fost cîteva serii bune. Momentul mult așteptat era în pragul startului. Duelurile unu la unu cu șut la poartă. Perechile s-au format în marea majoritate după prietenii, cel mai fericit cuplu părînd a fi Ciocoiu – Radu Ciobanu, cei doi șicanîndu-se permanent ca doi copii de grădiniță. Finalizarea s-a lăsat în dese rînduri așteptată, spre nemulțumirea lui Țiți Dumitriu, care ofta îndelung, după ce cu cîteva secunde înainte îi felicita pe jucători pentru felul în care s-au desprins de adversarii lor. Eugen Baciu a avut o execuție de efect contra lui Cursaru, a scăpat singur cu Ciubotaru, moment în care Țiți, care a rămas mască după artificiul tehnic etalat de fundașul său, a pus rămășag cu Baciu că nu înscrie. Emoțiile l-au copleșit pe Baciu care a ratat.
Plecările din tușă cu șut la poartă au căpătat un caracter aparte, miza fiind înscrierea a cîte două goluri de fiecare jucător, care, apoi, puteau ieși din circuit, drept recompensă. Pitu s-a dat în vînt după noua probă, făcîndu-l pe Ciocoiu să-i ceară socoteală: „Pitule, lasă-i și pe copiii ăia să dea. Nu te mai băga în față”, referindu-se la jucătorii mai tineri și lipsiți de tupeu. Degeaba. Pitu a rămas ferm pe poziție. În ciuda tuturor favorurilor pe care singur și le-a făcut, Pitu a reușit abia spre final să înscrie de două ori. Petcu, Ciobanu și Cursaru au fost cei care au rezolvat rapid ecuația și s-au tolănit, cu zîmbetul de învingători pe bune, pe gazon, undeva la centru. Țiți a prins tupeu după pariul cîștigat cu Baciu și s-a mai băgat o dată, însă la tînărul Căldăraru, care își îndepărtase mingea de poartă: „Dacă dai gol, îți dau ce vrei”. Forțarea destinului s-a întors ca un bumerang asupra experimentatului antrenor, pentru că „racheta” de excepție a lui Căldăraru s-a oprit în plasă. Într-un tîrziu, după ce Prunea le-a reproșat celor din urmă că vor sta pînă la noapte pe teren, s-au înscris și golurile care au încheiat un antrenament relativ plăcut. Chiar dacă Lovin și Ardeleanu și-au strîmbat gleznele, primul fiind nevoit să se retragă din ședința condusă de Dumitriu. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns