Prins în torentul activității de creație, am văzut pe chipul șefului meu o rază de speranță. Părea că proiectul cărții despre ostașii în uniformă va prinde contur. Unul serios, izvorît din realitate și total debarasat de ficțiune. Dar cum scopul nu poate gravita decît în jurul unei direcționări și al unei motivări, am considerat firesc să aflu detalii. Și le-am cerut. Cum se poate scrie despre ostașii în uniformă? „Simplu”, mi-a spus. „A venit momentul cînd, mai mult ca odinioară, trebuie să ne aplecăm cu dragoste asupra oștenilor țării”. Instruiți la școala bărbăției și curajului au învățat un lucru. Să respecte tradițiile înaintașilor. O politică ce se învață de mic și nu se uită, chiar de ar fi să mai schimbe automatele în buldozere. Prezența pe șantierele țării a fost beneficiul unor oameni ce susțineau lucruri ciudate. Ei scriau o literatură falsă despre militarii transformați, peste noapte, în cea mai puțin costisitoare mînă de lucru – numai să se împlinească directiva înălțării grandioaselor arhitecturi. Adevărul trebuia căutat. Viața grea de militar, cu necazurile și nemulțumirile zilnice trebuia pictată, mai ceva decît pe pînza lui Picasso, în culori cu efecte superioare și plăcute ochiului. Nimeni nu dorea firescul. Militarul, oriunde în țară, trăiește clipa. Simte criza de locuințe, nu-l ocolesc accidentele, controversele sau incidentele sociale. După orele de program, ia contact cu societatea civilă. Relațiile cu vecinii, prezența în fața urnelor îi sînt lucrurile obișnuite. Îmbrăcat în uniforma țării, știe să-și respecte prietenii, își manifestă punctele de vedere. Presiunile de tot felul nu-l clintesc de la misiunea sacră – apărarea țării și a cetățenilor.
Cînd bătrînii spun: „Cine nu face armata, nu-i bărbat”, nu-i doar un subiect pentru dicționarul de cugetări. Tînărul învață în instituția militară – garantul independenței statale, să știe, să fie luptător și cetățean. Acestea sînt secvențele care te inspiră în a scrie o carte despre militari. Lectura unor publicații din „Colecția Ostașului” – sintagmă dată uitării, te duce cu gîndul în poligoanele mari, pe masivele muntoase înzăpezite, pe luciul apelor, acolo unde sînt ostașii, instructorii militari. Cînd spui cuvîntul soldat, îl vezi pe fiul, fratele, părintele tău, cel care trage cu arma din poziții incredibile, aleargă pe distanțe lungi, acționează în dispozitivul dușmanului prin parașutare sau conduce mașina de luptă peste cursul de apă. La final, întrebi simplu: e grea armata, e ușoară? Poate că argumentele sînt puține. În schimb, nu pot să nu rețin un lucru. Despre militari, nu poți vorbi și nici scrie oricum. Merită să-i cunoști. Cei care au în intenție să scrie literatură despre ostași să nu uite că viața soldaților și a cadrelor militare, departe de a-și limita potențialul, rămîne o nobilă și nesecată sursă de creație. Dacă voi scrie o carte despre militari, mi-aș dori-o în patrimoniul național, iar mesajele și trăirile celor în uniformă să devină sursa de creație și măreția morală pentru generațiile viitoare.
Maior Dănuț Căldăraru – ofițer de relații publice
Lasă un răspuns