Părinții îi ai așa cum ți-i educi

Una din „problemele” majore ale adolescenților din ziua de azi sînt părinții. Crescuți și îndoctrinați cu alte principii, unii din maturi încearcă din răsputeri să devină moderni, să se conformeze ideilor și stilului de viață al propriilor progenituri și asta chiar dacă nu o recunosc. S-ar putea spune că sînt invidioși la nivelul inconștientului pe motivul vieții democratice care „se practică” în ziua de azi. Dar și această viață democratică are polii ei. Oricare adolescent are diferite căi pentru a reuși în viață, cum diferite căi există și pentru a o lua pe căi greșite. De fapt, asta înțelegem noi prin democrație: dreptul de a face ce vrea fiecare cu viața lui, de a alege calea cea bună pentru propria persoană. Însă, mulți dintre noi percepem această noțiune greșit. Astfel încît, sînt tot mai mulți adolescenți care consideră țigările, băutura sau chiar drogurile niște banalități. Să nu mai discutăm de adolescentele care se ocupă cu activități mai puțin ortodoxe și nu neapărat din nevoi materiale.

Părinții rămîn părinți, iar noi vom fi copii lor pînă la sfîrșit. Grija pe care ne-o poartă se va manifesta indiferent de vîrsta pe care o avem. „Mamă, hai să îți dau ceva de mîncare, că nu ai mîncat aproape nimic!”, „Mamă, ia ceva pe tine că e frig afară!”. În spatele acestor cicăleli se ascund, însă, sfaturi menite să ne ferească de situațiile de pe urma cărora am avea de tras. Ele par banale și ne enervează la culme. Cum adică, nu pot să am grijă singur de mine? „Da’ mai lasă-mă dom’le în pace!”, este replica favorită a adolescenților, urmată de obicei de o bușitură de ușă. Ce nu înțeleg părinții e faptul că odoarele lor trebuie lăsate, uneori, să dea cu capul de pragul de sus. Copiii trebuie să învețe singuri din greșelile lor, alfel e foarte greu să înțeleagă problemele vieții.

Cum ar fi dacă, de fiecare dată cînd părintele spune ceva la adresa ta, stai trei secunde, analizezi, te pui în locul lui și de abia apoi dai un răspuns sau o replică? Fii tu părinte pentru cîteva secunde. Chiar ți-ai lăsa copilul nemîncat sau l-ai lăsa iarna afară fără să-i spui să-și pună căciula? Nu cred. Cît ar costa medicamentele pentru o simplă răceală? Cum te-ai simți dacă ai primi un telefon la serviciu și aflii că juniorul tău a făcut o cădere de calciu din cauza nutriției precare pe care o are? Nu mai punem la socoteală faptul că adolescența este perioada definitorie a creșterii și dezvoltării corpului. După ce ai stat și te-ai gîndit, atunci poți spune „da, mamă, iau la mine căciula”, sau „dacă tot faci ceva de mîncare să fie bun”. Dacă ai să porți căciula sau dacă ai să mănînci asta depinde de tine, de cît de conștient ești de urmările acțiunilor tale. Nu e mai liniște în jurul tău dacă faci așa? Acesta este tot secretul: să le spui ceea ce vor să audă, să nu îi contrazici pe față și, subtil, să îi faci să ajungă la deciziile care îți sunt ție benefice. Totul depinde și de tonul cu care îi iei. Dacă începi o conversație răstindu-te, țipînd și aruncînd cuvinte de reproș, ai șanse minime de a obține ceva. Pe un ton calm, fără țipete și folosind cuvintele potrivite ți se vor deschide toate porțile. Partea cea mai frumoasă dintr-o asemenea „negociere” este atunci cînd vei putea spune liniștit: „Nu înțeleg de ce trebuie să țipi,e doar o discuție, de ce nu te poți controla?”. Aceasta ar fi lovitura de grație. Bineînțeles că vei avea nevoie de mult calm și nervi tari. În concluzie, deși am încercat timp de 18 ani, nu am reușit performanța de a ne educa părinții în totalitate. Mersul la mare neînsoțiți, toate majoratele și bairamurile la care am fost sau faptul că intram în casă după miezul nopții fără să avem parte de scandal-toate astea ne fac să ne gîndim că sîntem pe drumul cel bun. Succes și vouă! (Ioana HAGIMĂ, Răzvan RADU)