Autoritățile din Bacău vor să organizeze pe plan local în toamna acestui an o manifestare sub genericul „Fabricat la Bacău”, acțiune care se vrea o copie a programului „Fabricat în România”, demarat anul trecut de Guvernul Năstase la nivel național. „Susținem cu toții programul acesta și vom încerca să-i dăm amploare și o mediatizare pe măsură”, ne-a declarat prefectul Radu Cătălin Mardare. El a mai afirmat că joi, 18 iulie, va avea loc ședința Consorțiului de dezvoltare locală, întîlnire la care s-ar putea stabili și o dată exactă pentru această manifestare. Oricum, acțiunea ar urma să aibă loc, după spusele prefectului de Bacău, în toamna acestui an. Cătălin Mardare a explicat că „fabricat în Bacău” se va concretiza într-un tîrg la care vor avea loc o serie de expoziții pentru prezentarea diverselor produse. Prefectul a precizat că la manifestare ar urma să fie invitați membri ai Guvernului, reprezentanți ai patronatelor și ai ambasadelor străine în România. De organizarea efectivă a acestei acțiuni se va ocupa Camera de Comerț, Industrie și Agricultură din Bacău. (Eduard ADAM)
Programul „Fabricat în România”, varianta Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.