Noutăți editoriale Ex libris

Redacția Ziarul de Bacău

Îndemn la lectură

Profesorul Eugen Șendrea se prezintă cititorilor săi cu două noi cărți, incitante atît prin titluri, cît și prin conținut, stil și fapt istoric. Autorul rămîne, astfel, fidel domeniului pe care-l servește cu pasiune și profesionalism, transformînd în plan literar rezultatele observației. Iată de ce lectura cărților sale este, deopotrivă atractivă și instructivă.

Haiduci vestiți și faptele lor reconstituie, pe baza documentelor, a mărturiile scrise și orale, cîteva dintre figurile unor haiduci care au hălăduit și și-au făcut veacul pe meleagurile băcăuane: Ștefan Bujor – „cel fioros și fără frică”, Ion Darie – „pe care nu-l prinde plumbul”, Mihu – „Păunașul codrilor”, Nicolae Grozea – „cel vestit în țară și cu inima de piatră”, Codrin – „apărătorul săracilor”, dar și pe Grigore Benea, Petrea, Pipa sau Anițoaiei, zis Limbu – „ultimul haiduc”. O lume a fantasticului, în care binele și răul sînt, de fapt, personajele principale.

Prima solie de pace a României întregite (1918) marchează un moment de referință în existența neamului românesc: zborul istoric cu un aparat de tip Farman, de la Bacău la Blaj, al tînărului locotenent aviator Vasile Niculescu și căpitanului aviator Victor Precup. Ei aduceau, pe Cîmpia Libertății, solia românilor trăitori de dincoace de Carpați la Marea Unire. Volumul conține, de asemenea, facsimile ale unor documente de epocă referitoare la evenimentele din iarna anului 1918. Ambele volume au apărut, recent, la editura băcăuană „Egal”. (Florin DUNĂREANU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.