Principalii beneficiari ai „Duminicii generozității”, organizațiile de caritate băcăuane, nu știau ieri nimic despre cuantumul fondurilor pe care le vor primi. „Deocamdată nu s-a hotărît nimic. În cursul zilei de astăzi (ieri – n.r.) sau mîine (astăzi – n.r.) vom ști cu exactitate pe ce fonduri ne putem baza pentru derularea proiectelor viitoare”, ne-a declarat atît Andrei Muit, președintele Asociației „Betania”, cît și Gabriela Achihăi și dr. Ștefan Cobanu, președintele, respectiv, directorul executiv al FSC. Conducerile celor două organizații au recunoscut că modul de organizare a unor astfel de manifestări trebuie îmbunătățit, dar ambele asociații susțin că ideea a fost binevenită, cel puțin din punct de vedere al copiilor sau bătrînilor asistați de „Betania” și FSC. „Poate asocierea cu ziua de naștere a primarului nu a fost prea potrivită dar, din punct de vedere al donațiilor de care vor beneficia copiii și bătrînii sărmani, am dori ca astfel de acțiuni să se repete”, ne-a declarat dr. Ștefan Ciobanu, directorul FSC.
Andrew Muit, președintele Asociației româno-olandeze „Betania”, spune că „este a doua oară cînd primesc bani din România pentru proiectele noastre. Atît timp cît statul român nu poate rezolva problemele sociale, acțiunile ca cea de duminică sînt binevenite”. Originar din Țara Lalelelor, Muit spune că în Occident manifestările de acest gen sînt multe, dar se desfășoară altfel: toate produsele se vînd, iar banii strînși sînt donați asociațiilor de caritate. „Mai sînt și oamenii de afaceri care donează zeci de mii de dolari, dar aici nu e cazul”, a concluzionat Andrew Muit. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns