Urmașii persoanelor decedate în urma unor accidente de muncă vor putea beneficia, conform Legii privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, de ajutoare bănești. Dacă un salariat a fost asigurat pentru eventuale accidente de muncă și boli profesionale, de ajutorul de deces beneficiază un singur urmaș al acesteia. Este cazul soției, al copilului, părintele, tutorele sau persoana care dovedește că a suportat cheltuielile de înmormîntare. „Cuantumul ajutorului de deces este de patru salarii medii brute pe economie. Cererea pentru obținerea banilor trebuie depusă la sediul firmei unde s-a făcut asigurarea, care va emite decizia în termen de 20 de zile de la data depunerii solicitării”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Plata ajutorului de deces se va face în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei asiguratorului. (C.T.)
Urmașii decedaților în urma accidentelor de muncă au dreptul la despăgubiri bănești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.