Specialiștii au stabilit și sînt de acord, cu excepția nuanțelor, că omul este matur la 50 de ani, în vîrstă la 60, bătrîn la 70, și abia 80 este considerată vîrsta senectuții. Nonagenarii marchează primul prag critic, cei care „fac suta” sfidează legile geneticii, iar matusalemii intră în legendă, așa cum a făcut-o nu de mult cel mai bătrîn om de pe planetă, o franțuzoaică ce s-a ambiționat să trăiască 122 de ani. Asemenea ei ar mai putea fi și alții, din Japonia sau țările caucaziene, care însă nu au fost preluați de memoria computerelor.
La Bacău, se pare că cel mai vîrstnic dintre concitadini a împlinit 104 ani; este o femeie pe care vom încerca să o găsim, spre a vă face cunoștință cu ea și performanțele ei. După cum s-a demonstrat, pariul cu vîrsta este cel mai greu de cîștigat. În România, speranța de viață tot alunecă la vale, coborînd în ultimii ani la 72 pentru femei și la 68 pentru bărbați. Mai scăzută chiar decît în Albania. Cauza? Sigur, nu se poate stabili cu exactitate matematică. Ea s-ar putea numi, totuși, printr-o singură expresie compusă: GERONTOFOBIA. Pentru omul sărac și numărul acestora este tot mai mare, termenul se poate traduce în
„sila de viață”, respectiv în propria atitudine față de acest dar transformat, la un moment dat, în povară.
Întrebarea pe care și-o pune este, inevitabil: de ce să mai trăiesc? Pentru guvernanți, chestiunea se pune în alți termeni: cu ce și pentru ce. Puținătatea surselor de susținere este asociată drept justificare, apelîndu-se astfel la străvechiul slogan „descurcă-te, române”. Pentru ce (… să mai faci umbră pămîntului- n.a.) ar reprezenta, într-o accepție dură, recunoașterea, absența motivației, deci a utilității sociale. Vorba zicalei: și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul. Principii spartane; selecția naturală.
Luați separat, fiecare are dreptate. Pentru prelungirea agoniei și salvarea aparențelor, Guvernul a mai aplicat, de la 1 iulie, o tranșă de recorelare a pensiilor, ceva de ordinul cîtorva zeci de mii de lei. Cîțiva litri de lapte în plus, un flacon cu medicamente ieftine. Dacă sporul respectiv nu este, cumva, pîndit de un alt val de scumpiri. Cine garantează că nu se va întîmpla? În atare condiții GERONTOFOBIA poate deveni soluția soluțiilor. Dacă nu a și devenit cumva. (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns