Potrivit tratatelor de specialitate, siucidul este o problemă controversată a comportamentului uman, dependentă de ambianța și de condiția existențială în care este plasat subiectul. Concepțiile mai vechi considerau suicidul o maladie, o patologie a conștiinței și imaginației. Apoi, concepțiile psihologice au considerat suicidul o expresie a unei conștiințe psihice fragile. Cauzele sînt astfel greu de stabilit, specialiștii pendulînd între cele două variante de mai sus. Pentru că au loc în special primăvara și toamna, medicii psihiatri consideră că actele sinucigașe sînt legate nu doar de tulburările depresive, ci și de schimbările atmosferice.”Schimbarea bruscă a presiunii aerului este una din cauzele care conduc la creșterea numărului sinuciderilor și tentativelor ratate. Și schimbările ritmului somn-veghe sînt o posibilă cauză a faptului că primăvara și toamna se înregistrează cele mai multe cazuri de suicid”, mai spune dr. Covrig. Deși poate părea ciudat, suicidul poate fi declanșat și de imitație. Imediat după ’89, medicii psihiatri s-au confruntat cu un fenomen numit „hala IRAV”. „În acea hală, un inginer s-a spînzurat, iar la interval foarte scurt de timp alți trei colegi de-ai mortului și-au pus capăt zilelor în același mod și în același loc. Este cunoscut în literatura de specialitate că un suicid, sau chiar o tentativă, survenite într-un colectiv, duce la apariția unor situații asemănătoare în lanț. Același lucru se întîmplă și cu adolescentele din licee, care ajung una după alta la spital, intoxicate voluntar cu medicamente”, explică dr. Covrig. Alte date statistice greu de explicat sînt și cele legate de religia care predomină în rîndul sinucigașilor. „La nivel mondial, cel mai mare număr al persoanelor care se sinucid sînt de religie catolică. Nimeni nu poate da o explicație acestui fenomen, dar el este demonstrat de date statistice. Și în județul Bacău, tot populația de rit catolic este cea care înregistrează cele mai multe cazuri de sinucidere. Cea mai mare rată a sinucigașilor din lume se înregistrează în Ungaria”, a precizat șefa secției Psihiatrie. Singurele sinucideri care au o cauză cunoscută sînt cele săvîrșite de bolnavii cu psihoze depresive. Potrivit specialiștilor psihiatri, în aceste cazuri sinuciderea face parte din boală, halucinațiile și vocile pe care le aud bolnavii împingîndu-i la gesturi de care ei nu sînt conștienți. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns