Discipol al legendarilor violoniști Yehudi Menuhin, Henryk Sandor Vegh și Nathan Milstein, premiat la numeroase concursuri precum „Vienna International”, „Jacques Thibaud” la Paris, „Carl Flesch” de la Londra, membru al Orchestrei engleze de Cameră și al Mainz Chamber Orchestra, maestrul Șerban Lupu a plecat în 1976 în Statele Unite, unde a studiat, la Universitatea Indiana, cu Dorothy De Lay și Josef Gingold. Actualmente este profesor de vioară la Universitatea din Ilinois, maestru de concert la Opera din San Francisco, consilier la Orchestra de Cameră din Indianopolis, membru al Ansamblului din Chicago și director artistic al Festivalului Gubbio din Italia. Șerban Lupu este membru în numeroase jurii interanționale la concursuri organizate în Anglia, Olanda, Germania, Polonia, Italia, România, Cehia etc.
De cum am urcat spre Centrul de Cultură „George Enescu – Rosetti-Tescanu”, am auzit strune de vioară. O viață intensă se petrece aici în fiecare anotimp. Și, de patru ani, vara e anotimpul muzicii enesciene prin definție. Grație lui Șerban Lupu, care după peripluri polone și germane, a poposit și la Tescani. Pe maestrul l-am întîlnit în cea de-a treia zi a cursurilor de măiestrie pe care le susține cu elevii și studenții săi, sosiți din S.U. A., Canada, China, Coreea și, evident, România. Era puțin obosit, după cele două zile de predare continuă, însă a acceptat o scurtă discuție cu noi. Locul de întîlnire, propus de Elena Bulai, directorul Centrului de Cultură, a fost sala mare a muzeului, camera de lucru a marelui compozitor George Enescu.
Deși a plecat din România în urmă cu aproape 30 de ani, Șerban Lupu vorbește cursiv și clar limba vechilor cazanii. „Am descoperit Tescanii acum patru ani, cînd am fost invitat să țin cîteva cursuri aici. De atunci, vin în fiecare an, cu bucurie și cu nerăbdare, și mă simt extraordinar,” a mărturisit maestrul. Parcă aș fi acasă. Apoi, făcînd o scurtă pauză și privind pe ferestrele largi ale casei, a continuat: „tocmai mă uitam la razele de soare ce străbat prin frunzele de corcoduș și îmi dădeam seama ce norocos sunt să fiu aici, fie și cîteva zile pe an, pe aceste meleaguri binecuvîntate atît de natură, cît și de spiritul lui Enescu. Vă mărturiesc sincer că, de fiecare dată cînd ajung aici, simt cum prezența maestrului îmi dă aripi, îmi oferă o fîntînă de inspirație pentru încă un an”. Se oprește, mă privește în ochi și așteaptă o întrebare. Abia deschid gura și pare a-mi ghici cuvintele: „Am socotit că e important să aduc elevi de-ai mei de pe meleaguri îndepărtate, să cunoască atît cultura română, prin geniul lui Enescu, cît și să beneficieze de această oază de liniște creativă care să le dea șanse să progreseze”.
George Enescu este o partitură care se dezvăluie continuu.
Șerban Lupu este o persoană care călătorește mult „așa cum lăutarului îi șade bine cu vioara”, fapt ce i-a conferit și dimensiunea unui misionar al valorilor naționale pe alte continente. „La universitatea la care predau am organizat numeroase simpozioane dedicate lui George Enescu, mai ales că el a fost acolo și a stat între anii 1948-1950. De fapt, dacă stau și mă gîndesc, nu a existat concert la care să nu introduc cel puțin o partitură a marelui compozitor român, atît pentru noutatea limbajului, cît și pentru căldură emoțională. Peste tot a fost apreciat și lăudat”, spune maestrul. Cînd vine vorba despre genialul autor al lui „Oedipe”, pe care l-a studiat timp de 30 de ani, Șerban Lupu nu vorbește decît la superlativ: „George Enescu este o prezență din ce în ce mai cunoscută în ultima perioadă, o prezență inedită, care a plăcut întotdeauna publicului american. Este o partitură care se dezvăluie continuu. Îl interpretez pe Enescu și tot timpul lucrările lui aduc valențe noi și lumini noi. Consider că Enescu este compozitorul viitorului, steaua lui de-abia acum a început să răsară și el va reprezenta, în acest mileniu, sufletul și emoțiile umane ale tuturor românilor”.
Atitudinea față de cultură îmi pune un mare semn de întrebare cu privire la viitorul țării
De la entuziasmul și emoția cuvîntărilor despre Enescu, discuția ajunge încet-încet spre cultura românească. Aici, Șerban Lupu tace îndelung, meditativ și vorbește fără prea multă admirație: „socot că spijinul care se acordă culturii este cu desăvîrșire insuficient în România. Eforturile sunt minime, ca să nu spun inadecvate, iar modul și cantitatea fondurilor alocate în această direcție mă îngrijorează enorm. Situația din țară n-am întîlnit-o nicăieri în Europa. Înainte de a veni aici, am fost în Polonia, o țară care a întîmpinat aceleași probleme ca și țara noastră. Vreau să vă spun că, acolo, grija pentru evenimentele culturale și muzicale, în special, este o chestiune de mîndrie. Apoi, în Ungaria, aceași situație. La noi, însă… Cu toate că, în opinia mea, în România, cel mai important lucru mi se pare cultura, ce o asemăn cu un magnet care ține oamenii laolaltă și conferă o energie pozitivă. Însă modul în care se pune problema în zilele noastre, pe an ce trece tot mai grav, îmi pune un mare semn de întrebare cu privire la viitorul țării”.
Pornit pe drumul mărturisirilor, ca un român aflat dincolo de Ocean, și care vede starea de fapt din cu totul alt unghi decît cei de aici, Șerban Lupu a criticat și atitudinea „centrală” față de cultură: „este adevărat că în România există acest curent al descentralizării culturii, prin care se dorește ca toate locașurile de cultură să devină independente din punct de vedere financiar. Însă mi se pare o aberație, căci aici nu există o tradiție a sponsorizării. Politica culturală lasă toate aceste instituții să se descurce singure, adică le aruncă într-o mocirlă, într-o prostituție culturală, din care ele trebuie să iasă, inventînd situații din care să-și poată face rost de venituri”.
În ceea ce privește soarta caselor memoriale „George Bacovia” și „Nicu Enea”, din Bacău, Șerban Lupu s-a arătat întristat. „Mă îndurerează cele ce se petrec la Bacău. Nu-mi dau seama dacă se întîmplă dintr-o atitudine de autodistrugere, pe care o avem noi, românii, sau din rea-voință”, ne-a spus maestrul
Ne-am oprit aici. Timpul era împotriva noastră. Ultima ispitire s-a referit la condițiile în care Șerban Lupu n-ar mai veni la Tescani. „Nu m-aș mai întoarce aici, dacă profilul acestei instituții s-ar schimba și ar deveni din loc în care îmi identific nevoile spirituale, în domeniu public, în care s-ar petrece tot felul de evenimente care n-au nici o treabă nici cu Enescu, nici cu muzica românească sau cu adevărata cultură. Și asta pentru simplul motiv că, atunci, «Centrul de Cultură de la Tescani» ar deveni o clădire ca oricare alta”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns